Fricosul viteaz

Îngerul Domnului i S-a arătat, și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” – Judecători 6:12

Încă de mici citim/ascultăm povești în care eroii dau dovadă de mult curaj, înfruntă primejdii și, în final, obțin ceea ce își doresc. În viața însă, lucrurile nu sunt tocmai ca în basme. Oare ce înseamnă să ai curaj?

Un trib de nativi americani aveau o practică unică pentru antrenarea tinerilor. În noaptea în care un băiat împlinea vârsta de treisprezece ani, acesta era dus într-o pădure deasă, unde era lăsat singur până când se iveau zorile. Experiența era terifiantă pentru că niciodată pana atunci nu fusese departe de protecția familiei și a tribului său. Dar în această noapte el era legat la ochi și dus la o distanță de câțiva kilometri depărtare. Când își descoperea ochii, realiza că se află în mijlocul pădurii, singur și avea toată noaptea de înfruntat!

De fiecare dată când o crenguță trosnea, el își imagina, probabil, un animal sălbatic gata de atac. De fiecare dată când un animal urla, își imagina un lup care ieșea din întuneric. De fiecare dată când vântul sufla, se înfiora. Fără îndoială, era o noapte grea pentru mulți.

După ce noaptea trecea… și părea o eternitate, primele raze de soare se strecurau în interiorul pădurii. Privind în jur, băiatul descoperea că se află într-o poiană superbă, plină cu flori și descoperea o potecă pe care era sigur că dacă o va urma, va ajunge acasă. Apoi, spre uimirea lui, descoperea figura unui bărbat care stătea la doar câțiva metri distanță, înarmat cu un arc și săgeți. Era tatăl lui. Fusese acolo toată noaptea.

Vă puteți gândi o imagine mai vie prin care un copil poate învăța despre atitudinea lui Dumnezeu atunci când înfruntăm încercările vieții? Dumnezeu este întotdeauna prezent lângă noi. Prezența lui Dumnezeu nu este văzută, dar este mai reală decât viața în sine.

Ghedeon se ascunde de frica madianiților, dar Dumnezeu îl numește viteaz! Cred ca mare i-a fost uimirea când a auzit acele cuvinte. Poate că a verificat dacă nu cumva mai este cineva pe lângă el, pentru că el sigur nu era un viteaz bătând grâul în teasc, în mijlocul viei! Dar Dumnezeu știa ce va deveni.

Nu uita că nu ești singur! Dumnezeu știe ce poate realiza prin tine și cu tine! Te provoc astăzi să Îl lași să îți demonstreze acest lucru!

Domnul este cu tine, viteazule!

Ciocârlan Bobi, Pastor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor