Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele. Psalmi 23:6
Se zice că trăia odată o cioară, era mulțumită cu viața ei, și se bucura de tot ceea ce o înconjura. Făcându-și plimbarea, într-o zi, a zărit la marginea unui lac o lebădă superbă, care înota liniștită și părea tare fericită. Văzând cât de frumoasă și grațioasă este, cioara s-a oprit lângă lebădă și i-a spus:
– Vaiii, până să te zăresc pe tine, credeam că eu sunt cea mai frumoasă pasăre, dar uită-te la mine, sunt neagră și urâtă, iar tu ești atât de albă, penele tale strălucesc în lumina soarelui.
Lebăda i-a răspuns repede:
– Draga mea cioară, așa credeam și eu, că sunt cea mai frumoasă, dar într-o zi, m-am întâlnit cu un papagal și m-am întristat. El e atât colorat, roșu, galben, verde, iar eu sunt doar albă și plictisitoare.
Cioara a rămas uimită și a pornit în căutarea papagalului. Când l-a găsit i-a spus:
– Papagalule, cred că tu ești cel mai fericit din lume! Ești atât de colorat și de frumos!
– Eram, chiar eram, până într-o zi când, la Grădina Zoologică, am zărit un păun superb, toată lumea îl admira, cred că el e cel mai fericit.
A plecat în grabă cioara noastră, iar ajungând la Zoo, a căutat cu privirea păunul. Era acolo, înconjurat de o mulțime de copii care îi făceau poze. Avea o coroană superbă, atât de colorată și de strălucitoare. Când lumea a început să se risipească, cioara a coborât de pe stâlp în colivia păunului și i-a zis:
– Cred că în sfârșit am găsit cea mai fericită pasăre, tu ești, păunule. Privește cât de mulți oameni te iubesc, uite cât ești de frumos…
– Asta am crezut și eu, cioară. Sunt frumos, sunt admirat, sunt mereu fotografiat, ar trebui să fiu cea mai fericită pasăre din lume, dar totuși, uită-te la mine. Eu, alături de toate păsările din grădină, suntem închise aici, dar tu, scumpă cioară, ești liberă să vezi întreaga lume. Nimic nu m-ar face mai fericit decât să fiu în locul tău!
De multe ori pare că fericirea și mulțumirea sunt tare de greu de atins. L-a fel ca în această povestire, și noi, oamenii, avem tendința de a privi partea negativă a situațiilor. Tânjim după ceea ce are aproapele nostru și uităm să ne bucurăm de ceea ce deținem la nivel personal: talente, aptitudini sau lucruri. Tatăl nostru din Cer ne cunoaște și ne pune la dispoziția fiecăruia atât cât avem nevoie, așa că, haideți să fim fericiți și să acceptăm frumusețea lucrurilor așa cum ne sunt oferite de El.
Rus Diana-Emilia, Ghid Asistent – Conferința Transilvania de Nord
