În toate lucrurile cari cereau înțelepciune și pricepere, și despre cari îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele, cari erau în toată împărăția lui. Daniel 1:20
Despre Ben Carson, celebrul neurochirurg american, se spune că în clasele primare era considerat redus mintal pentru că nu avea nici un fel de imaginație. În plus, marginalizarea la care era supus l-a transformat într-un om violent. În urma unei altercații a ajuns să lovească cu un cuțit pe unul dintre colegi. Doar faptul că a nimerit în catarama curelei de la pantaloni a făcut să fie evitată o catastrofă. Cuțitul s-a rupt, iar Ben a devenit conștient de faptul că viața lui era pe un drum total greșit.
Nici un medic sau psihiatru al vremii nu a găsit o soluție pentru problema lui. Totuși mama lui a descoperit cauza “bolii”. Aceasta era legată de timpul exagerat de mare petrecut în fața televizorului urmărind programe de calitate îndoielnică și lipsa totală de timp petrecut în compania cărților. Soluția a fost un compromis pentru echilibrarea cantității de timp alocate activităților mai sus amintite. Astfel, pentru în fiecare săptămână Ben și fratele lui trebuia să citească o carte pentru ca la sfârșitul săptămânii să poate urmări o singura emisiune de televiziune. Au început cu cărțile cu multe imagini și cu puține cuvinte, iar la sfârșit prezentau un rezumat mamei lor despre ce au citit. În scut timp pentru prima dată în viața lui Ben a ridicat mâna să răspundă la o întrebare pusă de profesor. Era vorba despre numele unei roci pe care nu-l știa nici unul dintre colegii lui. Sentimentul pe care l-a încercat Ben Carson atunci când a fost lăudat de profesor l-a determinat să devină și mai sârguincios în a acumula cunoștințe ți în a-și dezvolta procese ale gândirii până atunci necunoscute pentru el.
Astăzi cantitatea de informații este practic de necuprins în aproape orice domeniu. Oricât de multe înveți încă mai este loc să adaugi ceva. Dumnezeu ne-a creat cu un creier care are capacități încă nebănuite. Ceea ce avem de făcut este să îl punem la lucru. Să îi testăm limitele, adică să lăsăm ca Dumnezeu să îl folosească pentru scopurile Lui.
Daniel și prieteni lui au ales ca pe lângă școala pe care o urmau să considere importante și principiile de funcționare ale corpului nostru făcute de Dumnezeu: încredere în Dumnezeu, cumpătare în alimentație, echilibru emoțional, modestie, etc. Gândește-te astăzi la ce mai trebuie să conțină pentru tine lista aceasta. Numai așa poți ajunge de zeci de ori mai destoinic în orice privință.
Ești o făptură minunată, Dumnezeu să te binecuvânteze!
Ruben Atomei, Director Asociat Conferința – Conferința Moldova