„Du-te, strânge pe toți Iudeii cari se află în Susa, și postiți pentru mine, fără să mâncați nici să beți, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Și eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; și, dacă va fi să pier, voi pieri”. Estera 4:16
De obicei, când apare o problemă de viață și de moarte, omul recurge la soluția extremă: postul nu de o zi, nici de două zile, ci de trei zile. Aceasta arată că se dorește o audiență la cea mai înaltă autoritate-Dumnezeu.
Pentru poporul iudeu din acele timpuri se dăduse o sentință de moarte. O sentință ciudată. Cine era iudeu, trebuia să moară! Așa dorea Haman. De fapt așa dorea Satan. Dar de ce o sentință de moarte pentru tot poporul iudeu? Pentru că omul Haman dorea închinarea care se cuvine numai lui Dumnezeu, iar Mardoheu, iudeul, nu se închina înaintea lui Haman, el „refuzase să-i arate respect sub formă de închinare.” Estera 3,5-6: „…Haman a văzut că Mardoheu nu-și pleca genunchiul și nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie; dar a crezut prea puțin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu și a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toți iudeii care se aflau în împărăția lui Ahașveroș.
„Indus în eroare de declarațiile neadevărate ale lui Haman, Ahașveroș a fost convins să dea un decret cu privire la exterminarea tuturor iudeilor risipiți în toate ținuturile împărăției…Satan încerca să șteargă de pe pământ pe cei care păstrau cunoștința despre Dumnezeul cel adevărat.” Estera 4,3: „În fiecare ținut unde ajungea porunca împăratului și hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau și se boceau, și mulți se culcau în sac și cenușă.” „Estera era în criză. În această situație, și-a luat timp pentru comuniune cu Dumnezeu” și nu singură, ci împreună cu slujnicele ei. În urma postului, „Dumnezeu a lucrat în chip minunat pentru poporul Său pocăit.” (Profeți și regi p. 436-437).
În curând această istorie se va repeta! Marea luptă se va da pentru închinare. Ce vei face? Ai postit în viața ta trei zile? Wow! E foarte mult! Dar două zile? E mult! Dar o zi?… Când ești doborât și nu știi ce să mai faci, ia-ți timp pentru comuniune cu Dumnezeu! EL nu va rămâne indiferent la problemele tale!
Discută cu un adult despre post. Întreabă ce înseamnă postul. Iar în ocazia viitoare când te vei confrunta cu o problemă, încearcă și tu această metodă de a te apropia de Dumnezeu.
Moroșanu Ionel, Master Ghid – Conferința Oltenia