Multitasking cu Dumnezeu

Ceice zideau zidul, și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma. Neemia 4:17

Ai încercat vreodată să faci mai multe lucruri simultan? Cred că la un moment dat fiecare dintre noi a trecut printr-o astfel de experiență! 

Pentru mine, de exemplu este dificil să ascult muzică și să învăț în același timp, pentru alții însă acest lucru este chiar benefic. În același timp îmi este ușor să ascult pe cineva vorbind și să urmăresc Facebook-ul. Majoritatea șoferilor ascultă muzică sau știri și conduc în același timp. Părinții își supraveghează copiii în timp ce rezolvă diverse lucrări din casă. Profesorii predau lecția, dar și urmăresc ce fac elevii în acest timp.

Este interesant cum creierul se adaptează la stimuli, cum învață să răspundă la nevoi diferite aproape în același timp. La început mai greu, apoi parcă din reflex. 

Psihologii au păreri diferite cu privire la acest lucru, unii consideră că făcând mai multe lucruri deodată scazi eficiența, alții însă spun că astfel funcțiile creierului se vor dezvolta! Nu știu care este teoria cea mai apropiată de realitate!

Cert este însă că, atunci când faci mai multe lucruri, ai nevoie de concentrare maximă și reacții rapide, iar asta înseamnă și consum mare de energie. Poți face asta pe termen scurt, dar pe termen lung devine dificil și cu siguranță crește riscul de a greși sau apare posibilitatea producerii unor accidente. 

Singura persoană pe care o știu, care poate face simultan mai multe lucruri și nu obosește este Dumnezeu. De aceea, cred că doar cu ajutorul lui Dumnezeu putem rămâne eficienți, realizând mai multe lucruri deodată și doar dacă este absolut necesar! Uneori nu avem de ales, dar de cele mai multe ori riscăm să ne implicăm în rezolvarea unor sarcini în același timp fără să calculăm efectele pe termen lung!

Mari Angheluță, Master Ghid – Conferința Oltenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor