Un viitor și o nădejde

Căci Eu știu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Ieremia 29:11

Cred că și tu ești una din persoanele care își face planuri. Ne place să ne planificăm viitorul, gândindu-ne  la ce liceu vom merge, ce facultate vom alege, ce meserie vom avea, unde vom merge în vacanță, etc. Însă, uneori, descoperim că planurile noastre nu funcționează așa cum ne-am dorit. Acest lucru îi face pe unii să renunțe la visurile lor. Pe alții îi ambiționează mai tare.  Unele persoane dau vina pe Dumnezeu pentru că nu au avut succes. Altele nici nu se gândesc la El – planurile lor sunt făcute fără implicarea Lui în ele.

Versetul de astăzi ne spune că Dumnezeu se gândește la noi și are un plan pentru fiecare dintre noi. Iar atunci când îl lăsăm să lucreze în viața noastră, El ne va ajuta să creștem și să ne schimbăm în bine. Evreii au auzit cuvintele acestea spuse de către Ieremia în timp ce erau în robie. Dumnezeu dorea ca ei să știe că, în ciuda faptului că lucrurile nu erau așa cum ei și-ar fi dorit, El nu i-a uitat și este alături de ei. 

Dumnezeu are un plan pentru viața ta. S-ar putea să îți dorești să o trăiești așa cum vrei tu, dar adevărata fericire și împlinire (atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău) va veni doar dacă alegi să te încrezi și să pășești alături de El zi de zi. 

Îți propun ca rugăciunea de astăzi să fie una cântată: imnul nr. 15 de la explo: Ia-mi inima!  Și fie ca frumoasele cuvinte ale acestui imn să devină o realitate în viața ta și a mea! 

Să ai un Sabat frumos!

Ramona Andras, Conducător de Zona – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor