Cum arată visul?

Maria păstra toate cuvintele acelea, și se gândea la ele în inima ei. (Luca 2:19)

Încă din primele luni de viață facem cunoștință cu universul gândurilor, unul dintre cele mai vaste domenii ale vieții.

Visele noastre sunt alcătuite din imagini care rămân stocate în memoria noastră. Acestea revin în timpul somnului sub forma unor combinații de imagini, obiecte și acțiuni. Arhiva din care creierul ia aceste fișiere este propria noastră memorie sau gândurile care ne preocupă de obicei. Așa se face că înaintea unui examen important sau a unui eveniment așteptat visăm lucruri legate de acel eveniment.

Te-ai întrebat însă vreodată cum arată visele oamenilor orbi? Ce se află în arhiva memoriei lor? Pentru noi un scaun este un scaun atât în realitate cât și în vis. Niciodată nu visam un scaun sub forma unui copac! Dar oamenii lipsiți de vedere, pur și simplu nu știu cum arată obiectele. Toate reprezentările mentale pe care și le fac despre lumea din jurul lor sunt foarte confuze și lipsite de formă și culoare. Cum îi spui unui orb că cerul e albastru. Ce e aia „albastru”? Pentru cei care și-au pierdut vederea printr-un accident sau printr-o boală, mai există șanse să-și amintească frânturi despre cum arăta lumea din jurul lor, dar pentru cineva care s-a născut orb, acest lucru este imposibil. Acești oameni nu au amintiri, cu excepția celor pe care și le pot închipui singuri. Luis Braille, cel care a inventat alfabetul care îi poartă numele, și-a pierdut vederea la vârsta de 3 ani în urma unui accident, iar toate amintirile pe care le-a avut în întreaga viață au fost legate de ceea ce a apucat să vadă până la această vârstă.

Un om nu poate gândi sau visa decât acele lucruri care-l preocupă. Un copil care nu citește Cuvântul lui Dumnezeu este un om cu sufletul orb. El nu se poate gândi la Noul Pământ, la întâlnirea cu Isus, la pomul vieții sau la un concurs de tras la țintă cu praștia împreună cu David. Cele mai importante gânduri pe care le are sunt doar cele legate de jocuri, sport, examene, și alte preocupări obișnuite.

Însă pentru un explorator, cele mai prețioase gânduri care pot fi păstrate în arhiva sufletului sunt cuvintele lui Dumnezeu.

Gândește-te la ele și astăzi!

Dorin Cristea, Director Tineret Conferință – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor