În căutarea înțelepciunii

Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. (Iacov 1:5)

Este posibil ca pe parcursul copilăriei să fi fost cuprins de magia poveștii peștișorului de aur, iar înainte să adormi, gândurile îți zburau la dorințele pe care le-ai fi vrut împlinite. Deschizând mai apoi Biblia, ai citit despre un tânăr: „În timpul nopții, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon și i-a zis: «Cere ce vrei să-ți dau.” (2 Cronici 1.7) Imaginația poate ți s-a aprins: „Îmi doresc să… am mulți bani. Să am câte o proprietate în fiecare țară. Să fiu vedetă și să am o viață lungă și fericită.”

În practica sporturilor minții, cum ar fi șahul, jucătorul anticipează toate mutările posibile ale lui și ale adversarului în așa fel încât la final să poată dobândi un avantaj sau chiar victoria. Înțelepciunea dăruită de Dumnezeu ne ajută să deosebim binele de rău pentru a putea lua deciziile corecte pentru viața noastră. În felul acesta ajungem să îl cunoaștem mai bine, să îl iubim mai mult și să îl ascultăm.

Mici sau mari, avem dorințe, idealuri de atins. Dumnezeu deschide prin Domnul Isus înaintea ta visteria „bogățiilor” Sale și îți spune: „Cere ce vrei să-ți dau. Orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu veți primi. Căci Tatăl Însuși vă iubește.” (Ioan 16:23,27)

Despre ce a cerut Solomon și ce a primit el poți citi în 2 Cronici 1.7-12.

Tu ai decis ce vei cere? Alege înțelept!

Adrian Petrache, Conducator de Zona – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video