Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele”. „Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele”. (Iacov 2:18)
Discuție surprinsă într-o dimineață între o mamă curioasă și fiul ei care nerăbdător își pune în ghiozdan două sendvișuri și două sticle cu apă:
– Încotro?
– Mă duc să-L găsesc pe Dumnezeu!
– Foarte bine! Cina e la 7, să nu întârzii.
Și băiatul nostru pornește în necunoscut, cu un ghiozdan în spate, un ceas pe mână și un zâmbet mare pe față. Ia autobusul, se plimbă prin aglomerația orașului și plin de energie cutreieră prin împrejurimi. Dar pentru că și exploratorii mai au nevoie de câte o pauză din când în când, își croiește drum printr-un parc mai ferit de gălăgia și graba din oraș. Găsește o bancă și se așează, în timp ce oferă un zâmbet prietenos femeii de lângă, îmbrăcată modest și cu toate lucrurile pe care le are, puse într-o sacoșă mică lângă ea. Își scoate un sendviș și începe să-l despacheteze. Fiind pe punctul de a lua din el prima mușcătură, simte privirile proiectate asupra prânzului din mâinile sale și se oprește. Aruncă și el o privire, se întoarce și fără ezitare i-l oferă femeii.
– Mulțumesc! se aude cald din vocea ei, copleșită de gestul băiatului.
– Cu plăcere! Și o discuție urmată de multe râsete se naște și face din pauza de masă să fie cu adevărat un timp petrecut într-un mod aparte. O sticlă de apă e oferită și ea în dar, iar discuțiile curg și parcă nu se mai termină. Apare o prietenie neașteptată între cei doi: între un băiat curios și o doamnă a cărei casă, în mare parte, e banca aceea care acum îi găzduia noul ei prieten.
Din vorbă în vorbă timpul trece, iar ora la care trebuia să ajungă el acasă era tot mai aproape. Așa că, printr-o îmbrățișare dintre acelea care oferă certitudinea că acele momente nu vor fi uitate de către niciunul dintre ei, și-au luat rămas bun și el a plecat. Ea în schimb, a rămas acolo, privindu-l plină de recunoștință.
Când ajunge acasă, curiozitatea mamei lui sparge gheața:
– Și.. L-ai găsit?
– L-am găsit pe Dumnezeu într-o femeie, mamă. Și are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată.
Pe partea cealaltă a poveștii, în partea cu banca din parc, femeia noastră primește și ea la rândul ei o întrebare:
– Cum de ești atât de bine-dispusă?
– Tocmai am luat prânzul în parc cu Dumnezeu. Este mult mai tânăr decât mă așteptam.
Uneori e greu să fii creștin. Și e greu mai ales atunci când nu ai trecut foarte mulți ani prin această viață și ai colegi sau prieteni sau anumiți oameni în viața ta care nu înțeleg cu adevărat ce înseamnă asta. Poate nici tu nu înțelegi cu adevărat. În această dimineață vin înaintea ta cu o întrebare: tu ai încercat vreodată să-L cauți pe Dumnezeu? Nu știu care o să fie răspunsul tău la asta, dar pentru momentele în care o să ți se pară greu să fii creștin, gândește-te că principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaște lumea noastră. Și credința pe care o ai tu ca și creștin trebuie s-o lași să treacă dincolo de frică, prejudecăți sau rușine. Credința merge mână-n mână cu fapta și e important ca ceea ce spui că ești să se potrivească și cu ceea ce faci.
Deci, dacă o să încerci să-L cauți vreodată pe Dumnezeu, lasă-i înainte pe cei de lângă tine să-L găsească și să-L simtă pe Dumnezeu în tine. În felul acesta o să poți și tu să-L găsești mai ușor.
Casandra Chelmăgan, Ghid Asistent – Conferința Banat
