Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, și acolo Se va duce să te caute. (Deuteronom 30:4)
Noi nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu pentru că s-a rătăcit sau se joacă de-a v-ați ascunselea cu noi, ci pentru că El a spus: „Căutați-Mă, și veți trăi!”(Amos 5:4). Domnul este prezent peste tot, vede și aude tot, dar cu toate acestea doar oamenii care Îl caută cu seriozitate Îl găsesc.
Erasmus, unul dintre oamenii de valoare ai secolului al XVI-lea, a relatat o întâmplare la care a fost martor în timpul unei furtuni. Vasul cu pânze cu care călătorea eșuase. Când valurile violente au lovit corabia și ea a început să se rupă, chiar și marinarii au intrat în panică. „Dintre noi toți, cea mai liniștită părea o tânără femeie ce ținea în brațe un copil pe care îl mângâia. Ea era singura care nu plângea și nu striga. Nu făcea nimic altceva decât că se ruga încet, în taină, în timp ce ținea copilul strâns în brațe. Ea nu cerea nicio favoare excepțională ci doar se încredința în totalitate lui Dumnezeu. Când corabia a început să se scufunde, tânăra mamă a fost așezată pe o scândură, a primit o verga (bară de lemn sau de metal care susține pânzele corabiei) pe care să o folosească ca vâslă și a fost trimisă pe valuri. Trebuia să vâslească cu o mână, în vreme ce cu cealaltă ținea copilul. Puțini se gândeau că va supraviețui valurilor care loveau cu putere, aproape de neînvins. Dar credința și calmul i-au fost de mare folos. Femeia și copilul ei au fost primii care au atins malul.”
Aurul se purifică prin foc, iar când Dumnezeu dorește să ne purifice folosește focul încercărilor. Dacă treci prin încercări, nu dispera. Vremurile grele îți întăresc caracterul și îți adâncesc credința. Dacă astăzi treci prin foc, mâna lui Dumnezeu este pe butonul „termostatului”, iar El știe care e „temperatura” potrivită pentru a înlătura impuritățile ce-l împiedică pe tânărul extraordinar din tine să iasă la iveală.
Andrada Sîngeorzan, Mentor Școala Liderilor – Conferința Transilvania de Sud