Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las, și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. (Rut 1:16)
Mulți comentatori biblici consideră că acest verset este unul dintre cele mai importante versete din biblie, prezentând cel mai sincer și profund angajament scris vreodată în Biblie. Acest angajament a fost făcut la o primă vedere între Rut și Naomi, două femei văduve care se jură că vor rămâne împreună până la sfârșit. Însă dacă este să privim puțin mai atent la juruința lui Rut vom observa că juruința ei a fost făcută invocând numele lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Naomi pe care ea îl acceptă ca și Dumnezeu al ei. Prin cuvintele din următorul verset „Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă v-a despărți de tine decât moartea”, ea face un angajament față de Dumnezeu jurând că va rămâne cu Naomi, că va îmbrăca o identitate nou, o naționalitate nouă și o religie nouă. Acest angajament este făcut între ea și Dumnezeu, în care Rut declară faptul că ea Îl alege pe El, identitatea Lui, naționalitatea Lui și religia Lui.
Și noi trăim în această lume care arată foarte asemănător cu această țară a Moabului. O țară care era un „no bueno” pentru copiii lui Dumnezeu, unde imoralitatea sexuală, crimele și alte abuzuri erau la loc de cinste. O țară și o poveste care nu se termină cu „…și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…” ci se termină cu „Elimelec, bărbatul Naomei, a murit. Mahlon și Chilion au murit și ei, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat”. (v.3, 5) Știm tot din Biblie că la fel se va întâmpla și cu această lume, ca și cu țara Moabului (Is. 15:1-9), însă diferența pentru noi o va face următorul lucru: cu cine anume am făcut angajamentul? Istoria lui Rut se termină cu prezența onorifică în genealogia lui Isus Hristos. Istoria ta cum se va termina?
Csiki Csaba Ioan, Conferința Transilvania de Sud – pastor stagiar
Caută podcastul Devoționale pentru Exploratori în aplicația ta de podcast.