Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre„. (1 Samuel 17:47)
Textul de azi reprezintă esența gândirii ciobănașului cu păr bălai, care mai târziu a devenit unul dintre uriașii credinței în Dumnezeul Bibliei. Suntem exploratori și ne plac provocările. De aceea, aș dori să te întreb: ce crezi că poate determina o astfel de gândire? Oare să fie să fie familia în care a crescut sau cei cu care a intrat în contact? Poate… Însă nu trebuie să uităm faptul că Iese, tatăl lui David, nu a reușit să vadă în cel mai mic dintre băieții săi un potențial rege. De asemenea, nici frații lui nu au văzut un potențial războinic. Înaintea luptei cu Goliat, Eliab, fratele mai mare, i-a făcut o radiografie a intențiilor care ar fi putut să-l destabilizeze. Până și împăratul Saul l-a privit cu scepticism. Statura, chipul, vârsta și, în viziunea lui, experiența nu erau de partea lui David. De aceea, Saul, a dorit să-l îmbrace cu armura lui.
Observăm că toți cei care au interacționat cu David i-au zis că nu are potențial. Totuși, a fost capabil să depășească limitările relaționale impuse de familia sa. În al doilea rând, a reușit să depășească limitările stilului de conducere a împăratului Saul. În al treilea rând, a demonstrat că încrederea în Dumnezeu poate depăși limitele impuse Goliat, oponentul său, cu multă experiență în lupta corp la corp.
Obstacolele nu ne limitează dacă nu le dăm voie. Chiar dacă familia și cei mai apropiați nu vedeau cine poate deveni, credința l-a așezat sub influența directă a lui Dumnezeu. Ceea ce nu vedeau ochii fizici, era tocmai sursa puterii lui. În al doilea rând, să nu lăsăm pe alții să ne impună limitele lor. Dumnezeu nu te va face răspunzător pentru darurile pe care nu ți le-a dat. El dorește să fii tu însuți. O gândire care se oprește doar la aparențe este limitată.
Ridică-te deasupra așteptărilor celor din jurul tău, încrede-te în Dumnezeul nevăzut și El va birui orice obstacol în calea îndeplinirii misiunii tale pe acest pământ. Aceasta să fie credința ta!
Eduart Tilihoi, Conferința Moldova – Pastor
Caută podcastul Devoționale pentru Exploratori în aplicația ta de podcast.