Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie. (2 Samuel 7:29)
Astăzi îmi doresc să învățăm despre binecuvântarea generală și cea specială. DA, există așa ceva! Când Dumnezeu are în atenție binecuvântarea cuiva, nimeni și nimic nu poate împiedica planurile divine. David îl cunoaște pe Dumnezeu, știe că făgăduințele Lui sunt sigure și dăruite oamenilor fără părere de rău. Întrebarea pentru noi ar fi dacă o promisiune a cerului poate fi valabilă și în cazul în care oamenii nu ascultă și se răzvrătesc? Este ca și cum i-am găsi pe părinții noștri binedispuși apoi am încerca să „ smulgem” promisiunea lor că îmi vor cumpăra o bicicletă sau un telefon. De obicei se întâmplă ca unul dintre ei să lanseze provocarea:” dacă vei obține un rezultat bun la școală sau vei fi ascultător, vei primi ceea ce ți-ai dorit!” Probabil că în mintea noastră nu rămâne decât gândul că „se rezolvă!” Așteptările noastre de cele mai multe ori se împlinesc pentru că „ slăbiciunea” părinților este mare și peste 80% dintre ei „rezolvă” promisiunea chiar dacă așteptările lor nu s-au împlinit…așa sunt părintii…dragostea lor îi copleșește și uită nerealizările copiilor.
Oare cum procedează Dumnezeu ca și Tată al nostru? Biblia ne spune că „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți.” Este o binecuvântare generală a tuturor oamenilor, cu toții suntem copiii lui Dumnezeu. Primim în mod nemeritat atât de mult! Și oferim în atât de puțin… Ce ne cere în schimb Dumnezeu? Doar ascultarea, pentru binele nostru.
Ai dori o binecuvântare specială de la El? Alege astăzi să fi altfel decât până acum, fii o surpriză pentru părinții, familia, prietenii și colegii tăi! Binecuvântarea Lui specială te va însoți câtă vreme vei asculta glasul Lui, din Cuvântul Lui, prin părinții tăi! Descoperă acea binecuvântare specială cerând-o cu credință asemenea lui David și Dumnezeu te va surprinde mai mult decât ți-ai imaginat!
Amedeo Andronic, Conferința Oltenia – Pastor
Caută podcastul Devoționale pentru Exploratori în aplicația ta de podcast.