Casa lui David

Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie. (2 Samuel 7:29)

Când eram mică, îmi plăcea să mă joc împreună cu surioarele mele. La majoritatea jocurilor pe care le inventam aveam nevoie și de o casă. Așa că mai întâi trebuia să facem casa, apoi începeam jocul. Esențial era acoperișul, pe care îl realizam din cearșafuri puse între bibliotecă și birouri, peste care așezam niște cărți grele. Apoi ne ocupam de interior, delimitam dormitoarele, confecționam paturile, dulapurile, și aduceam în „casă” obiectele necesare.

Sunt convinsă că acea casă pe care a construit-o David pentru familia lui nu era una improvizată, făcută la repezeală. Nu era nici măcar una obișnuită, ci era o casă impunătoare, un adevărat palat. Probabil că arhitecții care o proiectaseră luaseră toate măsurile de securitate în cazul în care palatul ar fi fost atacat. Ieșiri secrete mascate de vreun dulap sau uși proiectate în marmură despre care n-ai fi aflat niciodată dacă nu ți-ar fi spus cineva. 

Dar ce face David? Îi cere Domnului să binecuvânteze casa pe care a construit-o pentru ca să nu fie dărâmată, ci să dăinuiască pe vecie. David era conștient că doar binecuvântarea lui Dumnezeu putea să-i ofere siguranță. El purtase nenumărate lupte cu popoarele din jur și avusese zeci de victorii, dar recunoștea că tot ce făcuse se datora binecuvântării divine.

Poate că te afli într-un moment în care ești fericit cu realizările tale: note foarte bune la școală, concursuri câștigate sau medalii primite. Dar nu uita: toate acestea se datorează grijii pe care Domnul ți-o poartă în fiecare zi. Mulțumește-i azi pentru ce ai primit și cere-I binecuvântarea Sa pentru tot ceea ce urmează să faci. 

Iar atunci când vei fi mare și îți vei cumpăra sau construi o casă, amintește-ți ce a făcut David și fă și tu la fel!

Adelina Raluca Curcan, Uniunea de Conferințe – Conducător de Club

Caută podcastul Devoționale pentru Exploratori în aplicația ta de podcast.

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video