Mustrarea Domnului

Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atot Puternic. (Iov 5:17)

David a fost un om special dar a avut și el momentele lui de greșeli. La un moment dat a dorit să facă un recensământ al poporului Israel cu intenția de a se lăuda că sub domnia lui toate lucrurile au prosperat iar fiii lui Israel s-au înmulțit foarte mult. Intenția lui nu a plăcut lui Dumnezeu și au urmat niște consecințe dramatice. David a fost invitat să aleagă una din trei variante de pedeapsă posibile. Putea să aleagă supunerea față de un vrăjmaș pentru o vreme sau confruntarea cu niște fenomene extreme. După ce s-a gândit bine, David a cerut ca pedeapsa să vină de la Dumnezeu nu de la oameni. A ales să fie mustrat și pedepsit de Dumnezeu pentru că era convins de iubirea Lui. Pentru el,orice pedeapsă venită de la Domnul era infinit mai bună decât una venită de la oameni.

În multe situații critice oricare dintre noi am prefera să fim mustrați, corectați sau chiar pedepsiți de către o persoană care ne iubește și căreia îi pasă de binele nostru. Când știm că cel care ne mustră o face din iubire parcă este mai ușor de suportat și chiar ne ajută. David Îl cunoștea bine pe Domnul, din acest motiv se încredea în bunătatea Lui.

În aceeași relație de încredere și supunere era și Iov. Pentru Iov tot ce venea de la Domnul era motiv de recunoștință. Pentru prietenii săi și pentru soția lui totul era motiv de disperare și de revoltă în timp ce Iov aprecia lucrurile și binecuvântările primite.

O lecție importantă pentru noi este această încredere totală în deciziile lui Dumnezeu. De la Iov și de la David învățăm că Dumnezeu ne dorește doar binele și fericirea. Uneori, pentru a proteja aceste două lucruri este nevoit să ne mustre dacă El știe că ne-ar putea ajuta în acest fel. Pentru moment nu pricepem întotdeauna felulLui de a proceda cu noi, însă atunci când vinevremea înțelegem grija Luiiubitoare și dorința de a ne scuti de suferință și situații complicate, dureroase.

Roagă-te în Sabatul care se apropie cu recunoștință pentru iubirea lui, chiar și în mustrare.

Daniel Chirileanu, Pastor – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video