Nu te teme, Eu sunt cu tine!

nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41:10)

De multe ori ne confruntăm cu teama de eșec, abandon, asumarea riscurilor, trădare, nereușită, moarte etc.

Aș vrea să vă împărtășesc una dintre temerile cu care m-am confruntat. Luasem decizia de a încheia un legământ cu Dumnezeu în mod public, însă cu cât se apropia data botezului mă panicam din ce în ce mai tare. De ce? E simplu. Dacă după un timp urma să realizez că nu îmi place viața de creștin și că vreau să renunț? Acest lucru însemna să mă dezamăgesc pe mine, pe cei dragi și pe Dumnezeu. După lupte lungi cu mine însămi, am luat hotărârea să continui. A fost un risc pe care a trebuit să mi-l asum.

Ei bine, astăzi se împlinesc doi ani de la încheierea acelui legământ și nu îmi pare rău sub nici o formă, fiindcă El a fost și este cu mine. Nu spun că viața de creștin nu este grea, dimpotrivă. Însă este de o mie de ori mai frumoasă decât am sperat. Îmi place să o asemăn cu o viață de căsnicie. Cu toate că cei doi soți întâmpină greutăți, încercări ce par uneori imposibile, ei nu se înspăimântă, deoarece sunt alături unul de celălalt, se sprijină unul pe altul și își oferă iubire și protecție care le întărește sufletul. Cu atât mai mult este atunci când îl ai alături pe Dumnezeu. El, cel care este Atotputernic, Iubitor și Biruitor, îți este alături. Când treci prin greutăți, ai parte de liniște în suflet, fiindcă știi că și acestea vor trece și El este cel care are grijă ca totul să fie bine într-un final. Dacă permite anumite încercări în viața ta, se datorează faptului că vrea să te modeleze în cel mai frumos mod posibil. Datorită încercărilor prin care treci, vei ajunge să îi poți înțelege pe cei din jurul tău și să fii alături de ei atunci când vor trece prin greutăți asemănătoare. Singurele lucruri de care trebuie să ții cont pe parcursul luptelor tale, sunt acelea că El te iubește nespus și că după furtună va răsări și soarele.

Oricare ar fi teama cu care te confrunți, nu uita că El este cu tine și te sprijinește cu dreapta Lui biruitoare.

Tudorașcu Sarah, Elevă- Liceul Teologic Adventist Maranatha Cluj – Conferința Transilvania de Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor