Cine este înțelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înțeleagă! Căci căile Domnului sînt drepte; și cei drepți umblă pe ele, dar cei răzvrătiți cad pe ele. (Osea 14:9)
Întregul capitol 14 este un ultim apel al profetului Osea, către copiii lui Israel de a se întoarce înapoi pe calea Domnului. Încă nu era prea târziu. Acesta le explică clar pașii pe care să îi urmeze și încheie cu acest ultim verset din Osea 14:9.
Nu este prima dată când acest popor se depărtează de la căile Domnului. Însă Dumnezeu îi iartă și îi primește înapoi de fiecare dată când aceștia se întorc la El cu deplină pocăință față de faptele lor, iar păcatul o dată iertat nu mai este pus în socoteala păcătosului. Și cu toate acestea, poporul Israel a ajuns din nou la o răscruce. Este momentul să aleagă dacă vor să continue să meargă pe acest drum, plin de obiceiuri ce Îl îndepărtează pe Dumnezeu de ei, sau vor să se întoarcă și să își reconfigureze traseul.
Văzută din afară, situația lor pare clară și decizia lor, ușor de luat. Însă ce i-a îndepărtat de Dumnezeu au fost obiceiurile din viața lor de zi cu zi la care era nevoie acum să renunțe și să își transforme viața într-una demnă de trăit alături de El. Și cred că știm cu toții cât de greu și incomod este să renunțăm la obiceiurile noastre și la confort.
Dar Domnul ne cheamă din nou la El. Ne invită pe drumul pe care l-a pregătit pentru că știe ce viață minunată putem avea, alegând acest drum, și mai presus de toate, mântuirea de care putem avea parte doar dacă alegem să umblăm în căile Lui.
Nu este prea târziu,aşa că te provoc ca astăzi să îți iei timp să te gândești și să găsești un obicei din viața ta despre care știi că te îndepărtează de această cale dreaptă. Fii printre cei înțelepți! Încearcă în următoarele zile să înlocuiești acest obicei cu unul bun, care să te aducă mai aproape de El!
Iosana-Miriam Ciutan, Ghid – Conferința Transilvania de Sud