Alege dreptatea!

“Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci deptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumezeul tău?” (Mica 6:8)

Dacă tastezi pe google „Frank Caprio” și accesezi una din fotografiile postate, cu siguranță ai să-l identifici imediat pe faimosul judecător american. Resposabil cu tratarea cazurilor în care sunt implicați oameni ce încalcă reguli de circulație, Frank și-a construit o reputație unică prin modul în care se raportează la cei ajunși în boxa acuzaților.

În martie 2017, o femeie a apărut în fața instanței din cauza unor amenzi de circulație neplătite ani la rând. Aceasta datora statului aproximativ 400 de dolari, iar când judecătorul Caprio i-a cerut explicații pentru abaterile sale, femeia și-a deschis sufletul, mărturisind că a trecut printr-un lanț de tragedii și situații nefavorabile care i-au afectat serios veniturile și viața personală. Frank Caprio a considerat că statul se poate lipsi de acești bani și i-a anulat femeii toate amenzile. Acesta este doar unul din sutele de cazuri pe care judecătorul le-a tratat cu înțelegere și compasiune. Întrebat despre motivul pentru care lucrează în acest fel, Frank Caprio a spus următoarele:

„Tatăl meu mi-a zis cândva ca dacă voi ajunge avocat, să-mi amintesc că nu pot taxa oamenii săraci pentru serviciile mele. De ce? Pentru că, uite, noi avem acum o problemă și nu-mi permit un avocat, mi-a zis. Am ținut minte asta și i-am urmat sfatul, nu am amendat pe nimeni care nu și-a permis să plătească. Tatăl meu a avut dreptate, și nu numai în acest caz”.

Dacă un judecător a cărui slujbă este să se asigure de aplicarea corectă a legii, poate să privească în spatele aparențelor și să fie milos, dar drept în același timp, cu atât mai mult noi, ca fii ai Marelui Judecător, suntem datori să ne arătăm dragostea față de semenii noștri prin iertare, compasiune și umilință.

„Fac doar ceea ce tatăl meu m-a învățat: fii imparțial și tratează oamenii cu decență și respect” (Judecătorul Caprio)

Alege și tu să faci… ceea ce Tatăl tău te-a învățat!

Diana Rus, Ghid – Conferința Transilvania de Nord

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video