Semne de drum

“Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci deptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumezeul tău?” (Mica 6:8)

Din una din taberele explo la care am participat, la poalele unei păduri frumoase și lângă un râu care uneori ne trezea noaptea cu zgomotul lui, am ramas cu o imagine bine întipărită în minte. În timpul unui traseu prin pădure, mergând pe o cărare, am întâlnit două semne: „drum greșit” și „drum corect / mergi inainte”. Încântată că am văzut și recunoscut semnele, impreună cu ceilalti exploratori, am pășit cu încredere pe unde trebuia. Însă, după câțiva metri, un alt explorator al grupei strigă cu zâmbetul pe buze: „Puteam să o luăm și pe cealaltă cărare că tot acolo ajungeam”.

Nu tot așa este și cu ceea ce dorește Dumnezeu de la noi. Nu oricare drum este bun. Nu „toate drumurile duc la Roma” – adică, pentru a face voia Lui, trebuie să pășim doar pe calea care „ni s-a arătat că este bine”, doar un singur drum, doar drumul care este bun-este cu adevărat bun. Dumnezeu ne lasă să alegem pe unde vrem să mergem. Cu alte cuvinte: cum alegem să gândim, cum alegem să vorbim, cum alegem să ne comportăm, … Din păcate, uneori suntem tentați să dăm vina pe alții justificându-ne unele căi greșite; unele vorbe, unele gesturi, unele comportamente. Însă, în esență, tot alegerea noastră a fost de a ne lăsa pradă căderii.

Provocare: Astăzi să ne lăsăm pradă doar lucrurilor bune: „să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău”.

Bucur Emima, Mentor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video