și a zis: „În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și m-a ascultat; din mijlocul locuinței morților am strigat, și mi-ai auzit glasul. (Iona 2:2)
Dumnezeu a fost gata dintotdeauna ca să-l îndrume și să îl ajute pe Iona. Problema a apărut atunci când Iona nu s-a mai lăsat condus de Dumnezeu. Puțin câte puțin, așa cum știm deja, Iona s-a îndepărtat de Dumnezeu prin alegerile pe care le-a făcut. Să fie sigur că nu mai are de-a face cu El, a fugit, deși puțin probabil că Iona nu știa că Cel de care se ascunde este omniprezent.
Textul evidențiază două lucruri despre Iona: În primul rând, Iona își dă seama căt de mult înlăturase îndrumările lui Dumnezeu. A lăsat ca sentimentele de siguranță de sine să îi cuprindă inima și încet, încet a ajuns „în strâmtorare”, în „mijlocul locuinței morții”. Acel loc era hotărâtor de viață sau moarte. În cel de-al doilea rând, Iona Îl cheamă, apoi Îl strigă pe Dumnezeu în ajutor. Exprimarea folosită de Iona prin verbele „a chema”, apoi „a striga” arată creșterea intensității rugăciunii pe care o înălța. Realizează că e într-o situație din ce în ce mai critică și are nevoie de ajutor cât mai repede.
Ei bine, și în viața noastră mai apar situații de strâmtorare (poate un examen, poate o problemă de sănătate, poate o neînțelegere), poate chiar ajungem departe, în „mijlocul” nenorocirilor, cel mai important este să ne dăm seama de starea în care suntem. Trecând la al doilea pas, să chemăm pe Dumnezeu, prin Duhul Său, să ne scape din situația prin care trecem. Și da, dacă va fi nevoie, nu obosi în rugăciunea ta, poți începe să strigi, să te afunzi în dorința de salvare! Însă faptul că deznodământul povestirii lui Iona este unul pozitiv, ne dă credință și speranță că Dumnezeu ascultă și rugăciunea ta și a mea. Dumnezeu aude dorința noastră de a ne lăsa conduși de mâna Lui, iar El răspunde rugăciunii. Descifrează azi starea în care ești. Dacă ceva este în neregulă, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor și El va răspunde!
Bucur Emima, Mentor – Conferința Muntenia
