Adevărata Odihnă

Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. (Matei 11:28)

De foarte multe ori suntem atât de prinși în vâltoarea grijilor, a cerințelor și greutăților lumii acesteia, încât sufletul nostru este cuprins de oboseală. Uită cum se poate odihni,… și noi la fel. La sfârșitul săptămânii, în sabat, ne tragem sufletul obosit care a rămas încă în urma noastră.

De câte ori nu te-ai simțit lipsit de puteri în decursul unei singure zi sau săptămâni? De câte ori ai apelat la Isus pentru sprijin? Totuși oboseala care s-a instaurat atât de bine în corp și în minte, nu dorește să plece, copleșindu-te cu totul. Dar Domnul Isus ne spune „STOP!” și ne îndeamnă duios și plin de dragoste față de noi: „veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, toți cei cu inima grea și cu spatele încărcat de poverile lumii acesteia. Veniți la Mine, iar eu vă voi oferi odihna adevărată de care aveți nevoie.” Mai exact, ne îndeamnă să pășim mai aproape de El. Să ieșim din mediul sufocant al grijilor zilnice, să deschidem ușa inimii noastre, care până atunci a fost ferecată, și să pășim împreună cu El în liniștea odăii noastre. Să ne așezăm pe genunchi și să îi vorbim, spunându-I tot ceea ce ne îngrijorează și obosește sufletul; cerându-I ajutor și putere. Imaginează-ți că după ce ai împărtășit cu Prietenul tău tot ceea ce te frământa, acesta ți-a oferit o îmbrățișare caldă și strânsă – jumătate din oboseală a dispărut. Apoi îți oferă sprijinul Lui în săptămâna care urmează, purtându-te în palma Sa ocrotitoare – cealaltă jumătate din oboseală a dispărut.

De ce? Pentru că El este pacea noastră, El este izvorul plin de viață și vitalitate de care avem nevoie zilnic. Sufletele noastre însetează după apa vieții din cauza oboselii, iar El ne spune „Veniți la Mine, iar Eu vă voi da apa vieții… Eu vă voi da odihna!”

Te îndemn să încerci să ai momente de respiro alături de El. Momente în care sufletul tău să se odihnească la umbra Cuvântului Său, pentru că El ne cheamă la pace.

Ene Violeta Mihaela, Mentor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video