Apartenența

Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”. (Luca 10:20up)

Tabăra de pregătire ca instructor de exploratori își pusese o amprentă puternică asupra mea. De exemplu, eu, care traversam și cele mai mari artere ale Bucureștiului prin orice alt loc decât cel semnalizat, după tabără așteptam răbdătoare culoarea verde a semaforului. Poate mesajele biblice de pe traseul dinaintea învestiturii, experiența pășirii în noapte după luminițele plăpânde ca o călătorie existențială, ori promisiunea de a „însoți pe tineri pe drumul către Împărăția lui Dumnezeu” m-au făcut să-mi doresc să mă dedic total lui Dumnezeu.

Era prima noapte acasă, după multe nopți dormite în cort. M-a trezit din somn semnalul fluierului de adunare. M-am ridicat și mi-am spus: „Acesta trebuie să fie momentul! A început persecuția celor credincioși, iar semnalul acesta ne anunță să ieșim din orașele aglomerate.” Nu era timp de pierdut, așa că mi-am pus bocancii și geaca, mi-am luat lanterna, care încă era parcată în hol după tabără, și am ieșit din apartament. Atunci mi-am dat seama… Părinții nu auziseră fluierul! Mare a fost surprinderea mamei să mă vadă echipată așa în miez de noapte. Și mare mi-a fost uimirea când am înțeles că fluierul care mă trezise fusese doar în vis…

Pe tine cum te-a influențat depunerea angajamentului de explorator? Îi iubești mai mult pe oameni? Ocrotești natura? Ești un serv al lui Dumnezeu? Respecți legea exploratorului?

Așa cum purtarea cravatei de explorator este semnul apartenenței la această organizație, scrierea numelui în Cartea din ceruri este semnul apartenenței tale la acea lume. Dar apartenența vine cu responsabilitatea de a avea un comportament demn, determinat de iubirea față de Dumnezeu. Dacă adăugarea numelui în Cartea vieții depinde doar de un angajament verbal, menținerea lui acolo depinde de schimbarea obiceiurilor vechi, acționând în conformitate cu Legea Sa chiar și în miez de noapte.

Să ne ajute Dumnezeu să fim mereu exploratori, în căutare de veșnice comori!

Andreea Strâmbu, Conducător de Zona – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video