Deschide, acum!

    „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. (Fapte 4:12)

    Cea mai mare problemă a oamenilor nu este lipsa puterii, ci faptul că nu sunt conștienți că au nevoie de ajutor. Dacă nu ești conștient că ai nevoie de ajutor, nu ai cum să-l ceri. Dar mulți se îmbărbătează cu gândul că sunt destul de puternici, de experimentați sau deștepți, ca să se poată descurca și singuri. Mândria pe care o aduce acest „eu pot”, „eu știu” sau „eu nu am nevoie”, este primul pas către eșec. Acesta este bagajul de care trebuie să ne debarasăm cu orice preț.

    Adevărul este că Dumnezeu dorește să fie implicat în fiecare aspect al vieților noastre. Dacă în viața de zi cu zi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, cu atât mai mult pe plan spiritual. Aici nu am putea realiza nimic fără ajutorul Său. Dorința noastră de a fi pe placul lui Dumnezeu se va realiza doar dacă ne vom recunoaște dependența de El.

    Se povestește că un pictor a realizat un tablou înfățișându-l pe Isus stând în picioare și bătând la ușa unei case. După ce și-a terminat tabloul, a întrebat un prieten pictor cum i părea. „Ai făcut o mare greșeală” spuse acesta, „ușa nu are mâner. Cum ar putea să intre Mântuitorul?” Pictorul a zâmbit și a răspuns: „Nu este o greșeală, mânerul este pe dinăuntru. Mântuitorul nu intră decât într-o inimă deschisă cu voia păcătosului.” Nu uita, nu există mântuire decât prin Domnul Isus! Deschide-i ușa inimii tale și astăzi!

    Ciurea Alexandru, Pastor – Conferința Muntenia

    Explo
    Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

    Din aceeași categorie

    Rugaciunea

    ”Rugați-vă neîncetat” 1 Tesaloniceni 5. 17Rugăciunea este ca escaladatul munților. Munții... masivi, impunători, frumoși. În vechime,...

    Supărat pe instructor

    ”Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” Iona 4:4Fusese o seară ploioasă în...

    Sursa iubirii

    Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi...

    Faptul că trăiești, Dumnezeu are un plan cu tine

    „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai...

    Publicate astăzi

    Robul lui Dumnezeu

    Odată ce ești convins că Dumnezeu te iubește și că îți vrea binele, atunci nu ți se mai pare deloc nebunesc sau greu să Îl iubești la rândul tău.

    Cât de aproape este sfârșitul?

    Nimeni nu cunoaște exact răspunsul la întrebarea: „Cât de aproape este sfârșitul?” Totuși, David, vorbind cu Dumnezeu, ne lasă o mângâiere și o reasigurare: „Tu ești adăpostul și scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduința Ta” (Psalmii 119:114).

    Centru al tuturor bunătăților

    Când va fi cântărit în balanța de aur a sanctuarului, bogatul egoist și avar va fi găsit cu lipsă, în timp ce săracul, care s-a bazat cu credință numai pe Dumnezeu pentru virtutea și bunătatea Sa, va fi declarat moștenitor al bogățiilor veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. GÂNDESC MAI DEPARTE De ce a ales Isus să devină sărac, să împărtășească soarta celor lipsiți de putere și marginalizați? Cum aș putea să imit dragostea lui Isus pentru suferinzi și oprimați?

    Az üdvösség sisakja

    „Az üdvösség sisakját is fölvegyétek" Ef 6:17Isten arra szólít fel, hogy foglalkozzunk nagyszerű és tiszta...

    Supărat pe instructor

    ”Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” Iona 4:4Fusese o seară ploioasă în...