„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. (Fapte 4:12)
Care este povestea ta preferată? Sau care este cea mai frumoasă poveste pe care o știi? Dacă ar fi să facem o analiză comparând legendele, mitologiile, istoriile oamenilor mari, care dintre acestea te atrage cel mai mult? Dacă ai putea să-ți alegi ca prieten un personaj istoric, pe cine ai alege?
Aflăm în paginile Bibliei, că în urmă cu 2000 de ani a trăit printre oameni un om foarte interesant. Era Dumnezeu, dar a ales să fie și om. Era cel mai bogat, dar a ales să fie sărac. Era cel mai frumos, dar a ajuns să fie cel mai urât (Isaia 53). Era cel mai slăvit, dar a ajuns să fie cel mai disprețuit. Era cel mai iubit din locul de unde a venit, dar a ajuns să fie cel mai urât pe acest pământ. Era viața și a ales moartea.
Și paradoxal, toate aceste lucruri le-a acceptat din iubire pentru noi. Oamenii, în loc să primească iubirea Lui, care ne-ar fi adus eliberarea, au ales să-L ucidă. „Să fie răstignit!” a strigat marea gloată. Creatorul se lasă pălmuit, scuipat, biciuit, batjocorit și în final răstignit de creatură. Inadmisibil! Dar Isus acceptă toate acestea din iubire pentru noi. Ceea ce depășește orice limită a sublimului este că toate acestea, Isus a ales să le parcurgă pentru a scrie mântuirea mea și mântuirea ta. Din dragoste pentru noi, scrie, prin viața lui, cea mai frumoasă istorie care se va putea auzi de-a lungul veșniciei în Univers.
Hristos iubește cum nu a iubit nimeni și Se jertfește cum nu s-a jertfit nimeni. De ce? Pentru că iubește, mă iubește și te iubește. Datorită acestui fapt, nu există un nume mai frumos ca Numele Lui. Iar mântuirea este scrisă doar de acest Nume si doar sub acest Nume. Doar prin Isus. Ne-a scris istoria eliberării pe dealul Golgotei. Ne-a mântuit prin viața și prin moartea Lui. Ne-a mântuit murind în locul nostru. Iar astăzi dorește să-ți fie Prieten. Prieten cu cel mai mare făuritor de povești ale iubirii. Prieten cu Mântuitorul. Prieten cu cel care iubește până la capăt. Prieten cu Isus.
Pisuc Benone, Pastor – Conferința Transilvania de Sud