De Mână cu Dumnezeu

Și El mi-a zis: ,,Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. (2 Corinteni 12:9)

Simți că îți lipsește ceva? Sunt șanse foarte mari să te fi confruntat destul de des cu această întrebare. Este adevărat, poate nu ți-a fost adresată de cineva neapărat, poate te-ai întrebat doar tu în momentele de reflecție personală. Poate ești o persoană puternică, un fiu sau o fiică model, un prieten sau o prietenă de nădejde, cel mai bun frate sau soră și simți că nu ai mai avea nevoie de nimic.

Vreau să știi însă că la polul opus sunt acele persoane care se lupta zilnic cu propriile lor slăbiciuni. Se simt descurajate, sunt ușor rănite prin cuvinte dure sau mai puțin dure, plâng în momentul în care cineva se poartă urât cu ele și încearcă cu tot dinadinsul să se agațe de ceva pentru a face față încercărilor.

Dacă nu tu, atunci poate altcineva apropiat ție are impresia că indiferent de efortul pe care îl depune, nu reușește să facă față anumitor probleme. Ia aminte la gândul acesta. Indiferent de câte bunuri materiale am avea, mereu vom avea sentimentul că nu este suficient, nu-i așa? Și atunci, ce facem când suntem slabi? Ce facem când avem nevoie de ajutor? Când perspectiva din care privești acest viitor nesigur nu indică un sens deslușit, iar inima pare că nu găsește răspunsuri din resurse proprii, amintește-ți că ai un Dumnezeu mare, gata să facă ordine în sufletul și mintea ta, gata să răstoarne situații, dornic să rearanjeze piesele inimii tale pentru ca slăbiciunea ta să fie risipită și să înțelegi că, de mână cu Dumnezeul tău, poți fi doar puternic.

Lucian Mihăilă, Pastor – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor