Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. (Galateni 6:1)
Se spune că fiecare copil are o simpatie aparte pentru dascălul său. Probabil pentru că este prima persoană, în afara părinților, cu care formăm o legătură mai specială sau poate datorită timpului îndelungat pe care îl petrecem în incinta școlii… cert este că și eu îmi amintesc cu mare drag de învățătoarea mea.
Deși a trecut ceva timp de când frecventam clasele primare, nu pot să uit momentele în care, deși nu meritam, trecea cu vederea fiecare poznă sau obrăznicie venită din partea noastră. Nu știu de ce, dar undeva la începutul clasei I, eu și colegii mei dezvoltasem o pasiune ciudată: alergatul prin clasă. Nu-mi pot explica nici astăzi care era motivul pentru a ridica tot praful din sală sau a-i teroriza pe copiii ce învățau cu un etaj mai jos. Imediat după ce se încheia pauza, în cele 5 minute în care „doamna” nu era ajunsă, 20 de maratoniști se întreceau în demonstrații. Desigur, de cele mai multe ori concursurile se încheiau cu cel puțin un „plângăcios” și trei „pârâcioși”, dar mai ales cu învățătoarea noastră în mijlocul clasei, probabil nervoasă, dar exprimând de fiecare dată cea mai calmă atitudine pe care am văzut-o.
Anii au trecut și, asemenea dânsei, am și eu (și fiecare dintre noi) de-a face cu oameni. Mai mici sau mai mari, colegi, prieteni sau cunoștințe, suntem puși adesea în situația de a lucra și forma echipe alături de aceștia. Poate că uneori ne enervăm pe cel care „nu-și face treaba”, „e neserios”, „întârzie” sau „vorbește prea mult și acționează prea puțin”. În astfel de momente, eu îmi amintesc de învățătoarea mea… de modul curat și frumos în care ne explica ce am greșit și de glasul ei blând care ne îndemna mereu să fim asumați, dar și să învățăm să acceptăm și să iubim.
Pe lângă aceste persoane pe care le întâlnim în viața noastră, cel mai frumos exemplu de blândețe și dragoste îl primim de la Isus. Interacțiunea Lui cu ucenicii, dar și cu fiecare dintre noi, în viața de zi cu zi, este cea mai relevantă dovadă a bunătății Sale nemărginite.
Diana Rus, Ghid – Conferința Transilvania de Nord
