Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos, și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veşnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile, și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun! (2 Tesaloniceni 2:16,17)
Dacă ai trăi în Israel, astăzi ar fi ziua ta, ziua copilului, iar dacă ai fi trăit acum 2000 de ani, poate ai fi fost chiar in compania lui Isus pe Muntele Fericirilor, stând cu fața spre marea Galileii. Nu cred că ai putea să ai o zi mai minunată ca asta.
Să fii astăzi împreună cu Isus, să admiri frumusețea florilor ce cresc în zonă și să te bălăcești cu picioarele în apa caldă a mării Galileei! Dacă peisajul este impresionant, cu atât mai mult prezența lui Isus face ca această sărbătoare, a zilei copilului, să fie și mai impresionantă. El a iubit foarte mult copiii și a avut momente speciale în care a stat împreună cu ei, și-a rezervat timp doar pentru ei. Dar lucrurile nu s-au schimbat! Și astăzi este la fel. El vrea să stea pur și simplu lângă tine, să discute cu tine despre problemele și bucuriile tale, iar tu să nu ai altceva de făcut decât să te bucuri de prezenta Sa.
Știu… ai și școală, dar timpul petrecut cu El este mai prețios și mai important decât orice activitate. El vrea să-ți dea o mângâiere veșnică, care nu trece nici când ai prea multe teme, nici când părinții te cicălesc prea tare. Simți cum pune mâna pe umărul tău și-ți vorbește? El știe ce poți deveni și are încredere în capacitățile tale, pentru că darurile pe care le-ai primit, sunt de la EL. Vrea să te întărească în toate lucrurile bune și să ai doar cuvinte frumoase pe buzele tale. Vrei să fii ceva mai mult decât ești?
Poate că ai proiecte abandonate sau vise neîmplinite… Nu te descuraja! Astăzi Isus dorește să te asigure că este lângă tine să-ți întărească pașii! Nu te lăsa! Caută prezența Lui și El îți va da succes în tot ce faci!
Valentin Marin, Ghid – Conferința Muntenia