Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos, și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veşnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile, și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun! (2 Tesaloniceni 2:16,17)
Este un cuvânt în aceste versete care ne atrage atenţia şi anume „mângâiere”. Cui nu-i place să fie dezmierdat? Vă amintiţi înainte de a fi exploratori, cum vă simţeaţi pe genunchii părinţilor, bunicilor, când vă ghemuiaţi în braţele lor şi venea atingerea aceea lină, care putea fi nu doar cu mâna, dar şi în cuvinte şi care aducea siguranţă şi iubire? Vremea a trecut şi mângăierile, poate chiar îmbrăţişările, s-au rărit. Poate că sunteţi la vârsta când aceste forme de exprimare a apartenenţei, a dorinţei de empatie, a spune fără cuvinte că ţinem la cineva, vi se par expirate, ineficiente, fără prea mare valoare, şi totuşi…
La orice vârstă, chiar dacă nu recunoaştem, avem nevoie şi de aceste manifestări exterioare de apreciere şi iubire. Este minunat că avem pe Cineva care face mai mult decât atât, în sensul că mângâierea lui Dumnezeu ne atinge inimile, ne vindecă, ne dă putere să urcăm şi să depăşim munţii problemelor, ale greutăţilor şi suferinţelor vieţii, care vin fără să bată toba, fără se se anunţe, luându-ne pe nepregătite. Iar, pe lângă mângâierile aduse zilnic asupra noastră de Dumnezeu (chiar prin faptul că dimineaţa am deschis ochii, vedem pe fereastră cerul albastru), aşa cum spune Cuvântul, avem o mângâiere veşnică, adică avem nădejde că într-o zi, aceste stări de lucruri se vor sfârşi.
Nu vor mai fi inimi zdrobite, triste, nemângâiate, însingurate şi fără speranţă. Haideţi ca astăzi, după ce această bună nădejde ne-a atins inimile, ne-a mângâiat şi ne-a întărit, să ducem şi noi mai departe această mângâiere veşnică, despre un Dumnezeu care a fost gata să sacrifice totul pentru salvarea omului păcătos, care S-a coborât şi ne-a împresurat cu mâna Sa protectoare.
Despre un Păstor care a plecat în căutarea oii pierdute, despre un Tată care a alergat înaintea fiului risipitor şi a căzut pe grumazul lui plângând , despre un Mântuitor care ne-a săpat pe mâinile Lui, dându-ne valoare. Doresc ca Dumnezeu să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun!
Românu Octavian, Instructor – Conferința Banat
