Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. (1 Timotei 4:12)
George Washington Carver, cunoscut ca „omul arahidă”, s-a ridicat să vorbească membrilor obosiți ai Congresului din Washington. Aceștia auziseră multe discursuri în ziua aceea. Mulți din ei au răsuflat ușurați la gândul că dr. Carver era ultimul. Sperau să nu treacă mult peste cele 10 minute acordate.
Dr. Carver a pus pe masă niște cutii, iar din ele a scos cerneală, ulei, vopsea, plastic, brânză, săpun și alte lucruri pe care el le făcuse din arahide. Timp de 2 ore i-a uimit pe ascultători, în timp ce vorbea despre cele peste 300 de produse pe care le-a obținut. El a explicat cum, din această neînsemnată plantă, s-ar putea face explozive, hrană, cosmetice și medicamente.
Acultătorii erau uimiți! Însă mai uimitor decât produsele realizate din arahide, a fost ceea ce Dumnezeu a făcut în viața lui Carver. El s-a născut sclav la o fermă din Missouri și nimeni nu se aștepta să ajungă mai mult decât un muncitor obișnuit. Cu toate aceasta, când a murit, numele lui era cunoscut la nivel internațional. A fost răsplătit cu multe medalii, 18 școli îi poartă numele, iar Congresul american a hotărât o zi specială în onoarea lui. Aceste realizări au fost posibile pentru că tânărul Carver a crezut că nimic și nimeni nu are dreptul să-i disprețuiască tinerețea și originea. Nici chiar el! Carver a învățat singur să citească.
A mers prima dată la școală la 14 ani, parcurgând pe jos 10 km și neavând bani ca să-și plătească taxele școlare. Însă nu s-a dat bătut. El credea că, dacă Dumnezeu i-a prilejuit ocazia, avea să-i dea și mijloacele necesare pentru a o folosi. Te simți dezavantajat? Se află vreun obstacol în calea succesului tău? Simți că nu ești prețuit de către cei din jurul tău? Aș vrea să nu uiți ceva: Cineva a dat totul pentru tine și te prețuiește foarte mult. Așadar, nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea! Nici măcar tu!
Lizica și Olivian Huean, Conferința Moldova