Citește Biblia!

Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16,17)

Odată, un pastor misionar pe nume Roger Philips, a mers să îi învețe pe băștinașii din partea nepopulată a Africii despre Dumnezeu. Într-una din zile, Roger trebuia să meargă în două sate, dar necunoscând zona și-a spus că va ajunge înainte de lăsarea serii în cel de-al doilea sat.

După ce și-a terminat predica și a răspuns întrebărilor băștinașilor, s-a decis că e timpul să plece, pentru ca noaptea să nu-l prindă pe drum. În graba lui, a uitat să se uite la ceas, așa că pe la jumătatea drumului și-a dat seama că începea să se întunece. Mai era destul de mult de mers și știa câte pericole se aflau în acea zonă, așa că s-a rugat și și-a amintit frumoasa promisiune din Biblie care se găsește în Psalmul 91 (îți recomand să îl citești și de fiecare dată când treci prin greutăți sau dezamăgiri să îți aduci aminte de el).

După ce și-a terminat rugăciunea, a auzit răgetele unor lei în depărtare, dar a spus că ce va vrea Domnul, aceea să se întâmple. În câteva clipe a auzit sunete puternice de tropăit și a constatat că era înconjurat de 5 elefanți. Pe tot restul drumului, aceștia l-au ferit de leii care pândeau în întuneric.

Când au auzit ce s-a întâmplat pe drum, acei băștinași au binecuvântat pe Dumnezeu, deoarece cunoșteau pericolele care erau pe drum iar în condiții normale, nu se putea ca pastorul să nu fi pățit nimic. Îți recomand să citești Biblia! Vei descoperi atâtea lucruri minunate în ea. Iar dacă vreodată vin încercări sau ești deznădăjduit, vei ști că Dumnezeu este mereu cu tine, să îți aline suferința.

Andreea Toader, Ghid Asistent – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor