Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. (Iacov 1:5)
Cine nu-și dorește să fie înțelept? Toți oamenii doresc înțelepciune, dar fiecare o caută în surse diferite și constată la un moment dat că de fapt nu au făcut altceva decât să acumuleze cunoștințe. Dar înţelepciunea este capacitatea de a folosi cu succes cunoştinţa. Filozoful roman Seneca spunea: „Înţelepciunea nici nu se împrumută nici nu se cumpără…” Ea este darul lui Dumnezeu pentru cel care o dorește și o cere. Fiecare individ ar trebui să caute întelepciunea lui Dumnezeu. Dacă ne întoarcem inima spre El și dăm voie Cuvântului Său să ne îndrume, vom trăi o viață înconjurată de dragostea și înțelepciunea lui Dumnezeu. „Începutul înţelepciunii, primul pas spre înţelepciune, este frica de Domnul”, ne spune Domnul, în Proverbele 9:10.
Teama de Dumnezeu este esența adevăratei înţelepciuni. A ne teme de Dumnezeu înseamnă să ne supunem Lui, cu reverență, respect şi încredere. O asemenea teamă este sănătoasă şi reprezintă o forţă extraordinară pentru cel ce o are. Înţelepciunea divină nu există fără umilinţă şi modestie. Dacă suntem umili şi modeşti, vom recunoaşte că nu le ştim pe toate, că nu avem întotdeauna dreptate, că trebuie să ne încredem în Dumnezeu în toate lucrurile.
Dumnezeu oferă cu plăcere înţelepciune celor cu o inimă umilă. Înţelepciunea lui Dumnezeu este revelată în Cuvântul Său. Pentru a dobândi această înţelepciune, trebuie să depunem eforturi, căutând-o acolo. Rugăciunea. Dacă îi cerem cu sinceritate, înţelepciune lui Dumnezeu, el ne-o va da cu generozitate. Rugăciunile noastre, pentru a primi ajutorul Duhului Sfânt, nu vor rămâne fără răspuns. Iar Duhul Sfânt ne va îndruma să găsim în Cuvântul lui Dumnezeu acele comori ale înțelepciunii de care avem nevoie pentru a putea lua decizii înţelepte.
Sorin Bălăceanu, Master Ghid – Conferința Moldova