Lion Alert!

Fiți treji, și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)

Te afli, chiar în acest moment, pe un câmp de bătălie. Ai două opțiuni: poți alege să fii un soldat în armata Împăratului universului, care a creat toate planetele, frumusețea naturii și care te iubește cu o iubire veșnică, sau poți alege să fii de partea lui Satana, care a adus păcatul, boala și tristețea pe pământ. Cred că răspunsul e mai mult decât evident. Cu toții ne dorim să fim de partea Creatorului întregului univers. Decizia de a fi de partea Lui îți va conduce pașii spre veșnicie, îți va face inima să zâmbească în fiecare zi și o mulțime de binecuvântări vor fi presărate pe drumul tău. Dar Satana continuă să lupte pentru viața ta! El nu dorește ca fiii lui Dumnezeu să fie salvați și astfel să se bucure o veșnicie întreagă alături de Creator. De aceea, la fiecare pas, el urmărește alegerile pe care le faci, îți descoperă slăbiciunile și se folosește de ele, pentru a te distruge. Poate te întrebi ce e de făcut în această situație. Fii treaz și veghează! Satana încearcă să te distragă de la această luptă. Îți oferă multe alte atracții și încearcă să te convingă de faptul că activitățile zilnice în care ești implicat, sunt mult mai importante decât marea luptă care se dă în spatele cortinei. Dar cum să îți menții poziția de soldat în armata lui Dumnezeu, când tu alegi să consideri aceste lucruri mai importante decât lupta pe care o ai de dus? Amintește-ți ce s-a întâmplat cu regele David, în momentul în care a ales să abandoneze câmpul de luptă. El a ales calea ușoară, a ales confortul și astfel privirea i-a fost atrasă de plăcerile lumii, de frumusețea Batșebei, neglijând rolul primit de la Dumnezeu. Și toate acestea, pentru că a părăsit câmpul de bătălie!

Ești un soldat în armata Împăratului întregului univers. Fii mereu atent să nu părăsești câmpul de luptă! Cere putere lui Dumnezeu în această dimineață, pentru a fi treaz și a veghea în permanență. Și orice ar apărea în calea ta astăzi, nu uita că alături de Dumnezeu, vei fi biruitor!

Raluca Ballai, Ghid Asistent – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video