Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9)
Îți amintești de acele momente în care te-ai simțit vinovat? Poate ai greșit față de părinți, o altă persoană, sau poate este ceva care te apasă de mult timp și nu ai reușit să învingi acel păcat. Ai încercat de atâtea ori să îl părăsești, însă nu ai reușit. Îți spun sigur că nu vei reuși, atât timp cât vei încerca de unul singur. Isus Hristos e singurul care te poate ajuta. Indiferent de păcatul pe care l-a făcut cineva, trebuie să știm că poate exista iertare pentru el. Vă invit să urmărim împreună cinci pași indispensabili pentru rezolvarea problemei păcatului în viața unei persoane:
Primul pas pe care omul trebuie să îl facă, este să admită că e păcătos. Ellen White spune: „Noi nu vom renunța pe deplin la păcat câtă vreme nu vom ajunge să simțim păcătoșenia lui”.
Al doilea pas esențial pentru o pocăință autentică este regretarea faptei și părerea de rău pentru păcatul făcut. Însă nu este suficient. Din nefericire cei mai mulți oameni se opresc aici.
Al treilea pas este mărturisirea, cel despre care scrie Ioan în textul de astăzi. Sunt păcate care trebuie mărturisite doar Domnului, sunt altele care trebuie mărturisite direct persoanelor care au avut de suferit, iar altele pot avea caracter public și trebuie mărturisite public.
Al patrulea pas presupune lepădarea păcatului. Mântuitorul a spus femeii din Ioan capitolul 8 următoarele cuvinte: Du-te și să nu mai păcătuiești! Ultimul pas este predarea. Dezvoltă o relație autentică cu Dumnezeu și lasă-L pe El să lupte pentru tine. Predă-ți inima Lui și vei fi biruitor. Nu există situație în care cineva să vină înaintea lui Dumnezeu, pentru a cere iertarea de păcat și Dumnezeu să nu ofere soluția iertării. Singurul element de incertitudine în procesul mărturisirii și al iertării se găsește la păcătos. Dacă el își mărturisește sincer nelegiuirea, Domnul îl va ierta cu siguranță. Lasă-L pe Dumnezeu să te ajute să rezolvi problema păcatului din viața ta.
Natanael Jigău, Director Asociat Conferință – Conferința Banat