Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit de la început. (2 Ioan 1:6)
Poate că nu o dată ni s-a întâmplat să fim foarte furioși pe părinții noștri, pentru faptul că ne impun atât de multe reguli. Și nu-i așa? Unele ni se par atât de absurde încât ne spunem în mintea noastră: „Abia aștept să scap de acasă, de sub tirania părinților mei! Când voi fi mare, voi face tot ce îmi dorește inima! Abia aștept să am 18 ani!…” Și câte alte astfel de gânduri nu ne-or fi trecut prin minte de-a lungul copilăriei.
Te provoc să nu mai privești regulile ca pe niște piedici în calea fericirii tale sau ca pe niște factori de regres în viața ta. Din contră, privește-le ca pe niște garduri de protecție, pe care le așază în jurul tău cei cărora le pasă de tine. Unul dintre aceștia este chiar Domnul Isus Hristos. Imediat ce Adam și Eva au fost creați, ni se spune că toate erau „foarte bune”. Și pentru că Dumnezeu dorea ca lucrurile să rămână veșnic așa, a dat primei perechi porunca de a mânca din toți pomii din grădină, mai puțin din pomul cunoștinței binelui și răului.
Poate că dacă am fi fost în locul lor, am fi tratat la fel de superficial această poruncă. Ei chiar nu-i vedeau rostul. Scriptura spune că „femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.” (Geneza 3:6) Cu o evidență atât de clară, mai ales în urma pledoariei șarpelui, au ales să ignore porunca divină. Imediat ce au păcătuit, și-au dat seamă că nesocotirea poruncilor lui Dumnezeu avea să îi lase fără apărare în fața atacurilor celui rău. Prin textul de astăzi, Ioan ne învață că singurul mod în care ne putem da seama dacă avem o dragoste curată față de Dumnezeu sau față de semenii noștri, îl constituie însuși modul în care ne raportăm la poruncile divine. Haideți să le luăm în serios!
Geo Mogheri, Pastor – Conferința Transilvania de Sud
