Nu lăsa Musafirul la ușă

Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20)

Un copil a fost întrebat, într-o ocazie, de către un prieten al părinților: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, iar băiețelul a răspuns: „Când voi fi mare, vreau să mă fac … musafir!” „De ce?” „Pentru că atunci când se anunță musafiri, mama pregătește cele mai bune feluri de mâncare și ne simțim cu toții foarte bine!” Nu întotdeauna putem avea musafiri, dar unul din cele mai plăcute momente în familie este atunci când toți se strâng seara în jurul mesei și nimeni nu se mai grăbește la treburi, la școală, sau la alte întâlniri.

Este un timp plăcut, de stat la povești, lângă o mâncare bună. Toți sunt acasă! Dar, stai! Mai lipsește cineva? Biblia spune că Domnul Isus „stă la ușă și bate” (Apoc. 3:20). El este Creatorul nostru, Cel care ne poate oferi mântuirea din păcat și dorește să fie prezent mereu în viețile noastre, în casele noastre. Și-ar dori atât de mult să ne poată vizita familia, viața! Totuși, el niciodată nu va intra neinvitat.

Chiar dacă este Dumnezeu, El nu ne forțează să fim prieteni cu El. Domnul Isus doar ne propune prietenia Lui. Noi suntem aceia care alegem dacă deschidem ușa inimii, sau nu, pentru ca El să poată intra. Domnul Isus dorește să fie prietenul nostru! El nu vine „în inspecție”, ci dorește ca noi să ne putem bucura de darurile Lui, de viața îmbelșugată pe care ne-o oferă, de darurile Lui pe care ni le aduce. Tot ceea ce avem de făcut este să acceptăm prezența Lui în viața noastră, să dorim să stăm alături de El în fiecare zi. Alege să stai în prezența Lui și astăzi! Invită-L în casa ta și în viața ta! Nu îți va părea rău!

Brașov Teofil, Pastor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor