Cât ai plăti pentru o călătorie în Cosmos?

„Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
(1 Tesaloniceni 4:16-17)

„Compania Space X trimite patru civili pe orbită, fără ajutorul vreunui astronaut. Naveta, denumită Crew Dragon, decolează de la centrul Kennedy din Florida, mâine dimineață, şi va rămâne în spațiu trei zile.

Iată şi primii turiști spațiali: un miliardar de 39 de ani, o asistentă de 29 de ani care a învins cancerul în copilărie, o profesoară de culoare şi un inginer, fost veteran de război, care a câștigat biletul prin tragere la sorți. Vor ajunge pe orbită, mai sus decât a ajuns oricare altcineva. Cei patru vor scrie istorie la 575 de kilometri deasupra Pământului.”

Prețul la care s-a vândut un bilet pentru o călătorie în spațiu a fost de 28 de milioane de dolari. Tu cât ai fi dispus să plătești ca să călătorești în Cosmos? Cum te-ai pregăti pentru această călătorie? Cei patru s-au pregătit intens: au escaladat munți înzăpeziți, au făcut antrenamente la centrifugă, au repetat într-un simulator decolările și revenirile în atmosferă. Cum va fi acolo?

O companie americană anunță marea inaugurare a unui hotel spațial, în anul 2027, care va avea locuri de cazare pentru 400 de turiști. Deocamdată, în stadiul de proiect, acesta ar urma să aibă cinema, restaurant, SPA şi evident, vedere spre Pământ.

Ai vrea să mergi într-o călătorie în spațiu? Care ar fi prețul pentru o astfel de călătorie? Cum te-ai pregăti pentru ea și cum crezi că va fi acolo?

Am o veste bună! Biletul pentru această călătorie se află în casa ta. Te invit să îl cauți în Biblie! Acolo vei afla că prețul pentru călătoria ta a fost deja plătit și împreună cu acest bilet vei primi un ghid care te va ajuta să te pregătești pentru cea mai importantă și mai frumoasă călătorie din viața ta.

Gândește-te la această călătorie și dacă nu ai început deja să te pregătești, începe chiar acum!

Cristina Sălăgean, Ghid Asistent – Conferința Transilvania de Nord

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor