”Rugați-vă neîncetat” 1 Tesaloniceni 5. 17
Rugăciunea este ca escaladatul munților. Munții… masivi, impunători, frumoși.
În vechime, Moise urca pe munte ca să se întâlnească cu Dumnezeu. Acolo era locul de părtășie, de profunzime, locul de comuniune, iar când părăsea prezența Domnului, fața lui strălucea.
Acum nu mai este un singur loc de închinare, pe munte sau în Ierusalim, dar rugăciunea în Duh și în Adevăr nu este superficială, pe fugă sau ușoară, ci pe pantele înclinate ea trebuie să urce, să urce, înaintea Tatălui din cer.
Nu este o imagine la care ne gândim mereu, dar urcatul munților este ca o luptă, o luptă de motivație, de perseverență. Începi voios, în formă, cu bucurie. Urci în forță o perioadă. Depinde cât de abrupt este acel munte și ce antrenament ai, dar de obicei prima parte este ușoară, apoi, cărarea devine mai dificilă. Nu tot timpul are sens, nu tot timpul vezi unde te îndrepți, dar când ajungi în vârf, tot efortul se risipește pentru câteva clipe în care privești cu ochii și cu sufletul, măiestria Tatălui. Și dacă acolo în vârf ai această bucurie a sufletului, gândește-te cum o ai când îți urci inima pe genunchi înaintea Creatorului tău.
Da, rugăciunea este ca escaladatul munților. Uneori e mai greu, trebuie să te cațări, să fii atent să nu aluneci de pe stâncă, alteori cărarea e mai lină și ai un răgaz de tihnă, dar nu renunți, mergi mai departe. Trebuie să perseverezi. Cu cât urci mai mult, cu atât mai mult te adâncești în cunoștința Lui și ești învăluit de splendoare.
Domnul îți știe deja viața, inima și gândul. Tu în rugăciune nu îi prezinți Domnului ceva nou, dar vorbești cu El. Petreci timp cu Cel ce Și-a dat viața pentru tine ca tu să trăiești pentru scopul cu care ai fost creat: să trăiești pentru Dumnezeu.
Prin rugăciune ne împrietenim cu Isus. Deci rugăciunea nu este opțională. Rugăciunea este vitală.
Roagă-te. Intră în odăița ta și roagă-te. Și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti.
Diaconu Gabriela, Mentor – Conferința Muntenia
