Blestem sau Binecuvântare Partea a doua

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” Romani 8:28 p.p.

Într-o cetate din Palestina, în secolul VII î.Hr. existau patru familii de viță nobilă. Aceste familii se hotărâseră să fie credincioase lui Dumnezeu. Copiii din aceste familii au fost învățați să asculte de Dumnezeu și să fie credincioși Lui. Dar s-a întâmplat ca un împărat puternic să vină, să cucerească tara și să-i ia pe acești patru băieți în robie.

Deși erau credincioși lui Dumnezeu, El a îngăduit să vină acest necaz peste ei? De ce oare? Blestem sau binecuvântare? Nu știau ce o să li se întâmple dar s-au hotărât să rămână credincioși Lui și să nu se spurce cu bucatele alese de la masa împăratului. Cu siguranță v-ați dat seama despre cine este vorba. Daniel și cei trei prieteni.

Datorită credincioșiei lor, Dumnezeu a lucrat să capete trecere în fața căpeteniei famenilor împăratului și să nu fie pedepsiți pentru refuzul lor. Decizia lor de a rămâne credincioși a fost binecuvântată de Dumnezeu și au ajuns să facă parte dintre înțelepții împăratului. După un timp, în urma unui vis pe care l-a avut împăratul, viața lor este pusă din nou în pericol. De ce a îngăduit Dumnezeu să vină peste ei un alt necaz? Blestem sau binecuvântare? Daniel și cei trei prieteni au cerut lui Dumnezeu ajutor, iar El a transformat această situație grea în binecuvântare. 
La scurt timp după aceasta, cei trei prieteni ai lui Daniel pentru că au refuzat să se închine în fața chipului de aur al împăratului au fost pârâți împăratului. De ce a îngăduit Dumnezeu ca ei să fie pârâți? Nu putea Dumnezeu să facă în așa fel ca ei să treacă neobservați? De ce a îngăduit să treacă prin cuptorul aprins? Pentru că El avea în palan să transforme această experiență grea în binecuvântare, nu numai pentru cei trei, ci și pentru împărat și întreg imperiul.

Când veți trece prin situații grele la școală sau în viață să căutați ajutor la Dumnezeu și să vă încredeți în El. Așteptați răspunsul Lui, pentru că Dumnezeu este gata să transforme acea situație grea în binecuvântare.

Lazăr Andrei Valentin, Pastor – Conferința Oltenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video