Răspuns la rugăciune

„Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!” Psalmii 102:1

Ți s-a întâmplat vreodată să te rogi, dar să ai senzația că nu primești niciun răspuns?

Se spune că undeva, la marginea unui sat, trăia un om credincios. Când satul a fost cuprins de inundații, omul s-a rugat ca Dumnezeu să îl ajute. În timp ce se ruga, pe lângă casa sa a trecut un tractor plin cu oameni. Aceștia i-au făcut loc, dar omul le-a zis să continue, căci pe el îl va salva Dumnezeu. Apa a crescut, dar omul nu și-a pierdut speranța și a continuat să se roage. Pe lângă casa lui a trecut atunci o barcă. Oamenii au vrut să îi facă loc, dar omul le-a zis să își vadă de drum, căci el aștepta un semn de la Dumnezeu. Mai pe seară, când apa devenise așa de mare încât omul a fost nevoit să se urce pe acoperiș, a trecut pe deasupra lui un elicopter. Din nou, omul a refuzat să se urce, în speranța că îl va salva Dumnezeu.

Dar oare Dumnezeu chiar nu l-a auzit? Atunci tractorul, barca și elicopterul de unde au apărut?

Adevărul este că Dumnezeu l-a auzit pe om și i-a trimis ajutorul cerut, chiar de trei ori. Însă omul nostru era așa de absorbit de propria lui idee de “ajutor”, încât nu și-a dat seama că Dumnezeu deja îi răspunsese.

De multe ori, așa ni se întâmplă și nouă. Avem în cap o idee fixă despre cum “ajutorul” ar trebui să arate, iar asta ne face să nu mai vedem micile miracole ce se întâmplă în jurul nostru. Dar Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciuni, chiar dacă nu mereu în moduri la care ne-am fi așteptat. Așa că, data viitoare când ți se pare că nu primești niciun răspuns, uită-te mai atent în jur. S-ar putea ca Dumnezeu să îți fi răspuns deja.

Ioana Stocheci, Școala Liderilor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor