„Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.” Psalmii 130:5
„Lumea noastră nu-i paradisul, doar o umbră uneori” spune un cântec. Nu-i așa că viața aici nu e roz, dar nici cenușie. Este un Dumnezeu în ceruri. Problemele cauzate de răul din lume sunt mereu împletite cu scăparea care vine de la Dumnezeu. Așa a fost și cu David. Ce s-a întâmplat?
Ziua începea ca oricare alta. Cel mai mic dintre 8 frați, păstorul David își petrecea adolescența pe dealurile din jurul Betleemului.
Când bătrânul a intrat în Betleem dimineața, David nu avea nicio idee că Samuel venea pentru el; nu avea nicio idee că din ceruri i se pregătea ceva, să vadă viața cu alți ochi.
Când David a intrat în casă, Domnul i-a spus lui Samuel: „El este viitorul rege!” Și în fața tuturor profetul a luat sticla cu untdelemn. „Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare”.
A doua zi după ungere a fost o altă zi obișnuită. Și tot așa. David trebuie să se fi întrebat când va fi chemat la palat ca să-și ia locul pe tronul regal în loc să pască oile familiei.
A fi copil al lui Dumnezeu nu arată întotdeauna așa cum ne așteptăm. Când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva pentru El chiar și-ntr-o zi de sabat, credem adesea fără s-o spunem că lucrurile se vor așeza la locul lor și vor merge șnur.
Dar știți că nu se întâmplă așa. Deseori lucrurile ne scapă de sub control, se complică, suntem puși în situația să alegem între a face compromisuri și a nu le face. David fuge să-și scape viața și pentru următorii câțiva ani se ascunde de Saul. În peșteri, printre străini, David trăiește stări de confuzie, frică, disperare și strigă: Unde ești, Doamne?
Dar, în ciuda dificultăților, David alege să aibă încredere în Cel care l-a creat. În același fel în care își chema oile și oile îl urmau, David se duce oriunde Domnul îl chema. În cele din urmă, tânărul păstor primește regatul. La fel și tu poți primi ce îți promite Dumnezeu.
Șerban Florian, Pastor – Conferința Muntenia
