“Sionul zicea: “M-a părăsit Domnul,Și m-a uitat Domnul!”Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează,Și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei?Dar chiar dacă l-ar uita, Totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip:Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, Și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei.” (Isaia 49, 14-16.)
O femeie bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietul vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit.
După doi ani de aşa-zisa nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit femeii, lângă izvor: “Mă simt atât de ruşinat pentru că prin această crăpătură pierd atât de multă apă până acasă…”. Bătrâna a zâmbit şi i-a răspuns: “Ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, iar pe cealaltă nu?”. “Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai fi existat aceste frumuseţi ce împrospătează casa”.
Dumnezeu ne iubește așa cum suntem. Dumnezeu ne poate folosi în lucrarea Sa, pentru binecuvântarea celorlalți chiar dacă nu suntem perfecți. Să nu ne concentrăm pe defectele noastre ci să ne punem la dispoziția Sa. Să îl rugăm să ne arate ce putem să facem pentru El și pentru cei din jur.
Lazăr Andrei Valentin, Pastor – Conferința Oltenia
