”Ascultă fiule și fii înțelept; îndreaptă-ți inima pe calea cea dreaptă.” Proverbe 23.19
Vulturi din Anzi trăiesc pe cele mai înalte creste ale acestor munţi, în condiţii deosebit de dure. Şi cu toate acestea, această rasă trăieşte cel mai mult. Secretul supravieţuirii lor stă într-o enzimă protectoare emisă la baza fulgilor; astfel corpul vulturului este protejat împotriva calamităţilor în care îşi duce viaţa.
Deşi condiţiile sale de viaţă sunt dintre cele mai dure, el poate atinge vârsta de 70 de ani. Dar ca să ajungă la acest punct, vulturul trebuie să ia o decizie grea.
Începând de la vârsta de 40 de ani, unghiile sale lungi şi flexibile nu mai sunt capabile să susţină prada. Ciocul lung şi ascuţit și se înconvoaie devenind din ce în ce mai impropriu pentru sfâşiatul prăzii. Aripile-i grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelor, îi înfrânează zborul şi îi obosesc muşchii pieptului. Şi, ce este mai grav, enzima protectoare încetează să mai fie emisă, lipsind astfel vulturul de protecţia atât de necesară.
Atunci vulturul are doar două opţiuni:
Să moară sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile.
În acel moment, pentru vultur, este imperios necesar să găsească o crăpătură pe un pisc înalt, unde să îşi încropească un adăpost. Acolo el îşi loveşte continuu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe. După ce îşi rupe ciocul, el aşteaptă să îi crească cel nou apoi îşi smulge unghiile. După ce noile unghii apar, începe să-şi smulgă penele îmbătrânite până la ultima. Încet, încet se îmbracă din nou cu pene tinere alimentate din belşug la bază cu preţioasa enzimă protectoare. Şi astfel, după cinci luni, vulturul îşi reia faimosul zbor și mai poate trăi încă 30 de ani.
Schimbarea este durereoasă dar necesară în viața noastră. Necesită eforturi susținute și uneori eforturile noastre parcă se lovesc de stâncă și ne descurajăm, dar nu suntem singuri în această luptă. Dumnezeu ne-a promis că ne este alături și ne va ajuta.
Când alegem să facem voia Lui Dumnezeu de multe ori suntem ispitiți să renunțăm, să alegem o cale mai ușoară dar fiecare alegere a noastră să fie spre viață – spre VIAȚA VEȘNICĂ.
Gabriela Diaconu, Mentor – Conferința Muntenia
