Urme În Zăpadă

„Ce frumoase sunt pe munți, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea!” Isaia 52:7

Nu știu câți dintre voi iubiți să mergeți pe munte sau în drumeții, dar aș vrea să puteți înţelege cât de importante sunt picioarele și urmele lor, care ne pot face să trăim frumuseți nebănuite și experiențe deosebite. Aș vrea să vă povestesc o scurtă trăire pe care am experimentat-o într-o expediție la mari înălțimi și din care am înțeles cât e de important să asculți și să crezi în liderul ales.

Am înțeles și am văzut mult mai frumos mesajul Domnului Isus când spunea:” Călcați pe urmele mele” Am pornit într-o minunată ascensiune a unui vârf de peste 6000 m în munții Himalaya având multă dorință, voință și curaj, dar conștientă că fizicul și sănătatea nu îmi erau tocmai pregătite, așa că am început urcarea foarte încet, precaută și cu o continuă rugăciune în gând, că voi reuşi.

Dar colegii fiind mai vioi la început au luat-o frumușel înainte, astfel eu din prima zi am rămas în urmă, ei tot fiind nevoiți să mă aștepte. A doua zi am început în același mod. Echipa aștepta să cedez cât de curând, dar atunci au venit niște sfaturi care au contat pentru mine, de la omul care chiar a străbătut munții cu picioarele, aducând povești și întâmplări deosebite de pe cele mai înalte vârfuri. A urcat de mai multe ori pe acoperișul lumii,” Everest summit”.

Da, este vorba de ghidul principal nepalez al expediției, care a înţeles situația mea, s-a oferit să rămână în urmă cu mine și să mă ajute, asigurându-mă că dacă merg exact în ritmul și pe urmele sale, voi reuși să ajung fără probleme. Şi cu adevărat așa a fost. Am crezut în experiența lui. Tot ce am făcut a fost să îi ascult sfaturile și să-mi controlez picioarele să calce exact pe urmele lăsate de bocancii lui, lucru care m-a dus în vârf cu zâmbet și bucurie. Cred că același principiu, același lucru trebuie să îl facem și cu Domnul Isus.sSă Îl alegem ca Lider al nostru și să călcăm exact pe urmele Lui, pentru a ne putea bucura împreună de împărăția Sa și picioarele noastre să fie aducătoare de vești bune.

Călcând pe urmele Sale va fi foarte ușor și frumos să atingem „vârful” Mântuirea.

Todoran Luminița, Ghid – Conferința Transilvania de Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video