„Îmi ridic ochii spre munți… De unde-mi va veni ajutorul?” Psalmii 121:1
Am crescut la poalele Munților Parâng și încă din copilărie obișnuiam să merg pe cărările lor și să-i descopăr. Îi admiram, îi iubeam și îmi ofereau o stare de bine și de siguranță. Într-o vară, după ce ”cucerisem” Piatra Craiului și Moldoveanu, am pornit cu încredere spre Vârful Negoiu. Ziua se anunța frumoasă, razele soarelui ne însoțeau în drumeția noastră și nimic nu prevestea că s-ar putea întâmpla ceva rău. Am reușit să ajungem pe vârf, unde ne-am bucurat de priveliștea minunată, de aerul curat și de prietenia noastră. Am început coborârea…și brusc, vremea s-a schimbat. Nori negrii se lăsau parcă peste noi și foarte repede a început ploaia. Însă nu era o ploaie obișnuită, ci cea mai aprigă furtună pe care o văzusem până atunci. Și să știți că până în ziua de astăzi a rămas cea mai înfricoșătoare furtună prin care am trecut. Fulgerele se descărcau foarte aproape de noi și nu știam cum să coborâm cât mai repede de pe creastă. În acele momente ne-am ridicat ochii… dar nu spre munți, ci spre Dumnezeu. Doar El ne putea scăpa. Și ce bine e să știm că Cel care ne păzește nici nu dormitează, nici nu doarme. Dacă El a putut chema la existență cerul cu miliardele sale de stele și pământul cu toate lucrările minunate de pe el, cu cât mai mult îl va putea ajuta pe cel lipsit de ajutor. În acea zi, ne-a fost alături, ne-a ocrotit iar noi am ajuns cu bine la adăpost. Întâmplările plăcute sau neplăcute care ne lovesc, vin cu scopul de a ne arăta cât suntem de vulnerabili în fața firii pământești și cât de mare este nevoia noastră de ancorare în Cuvântul lui Dumnezeu. Avem promisiunea că El nu ne lasă singuri în deznădejde și totodată avem promisiunea că El desăvârșește caracterele noastre. Vă doresc să vedeți soarele de deasupra norilor. Este acolo – cu speranță și iubire! ”Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.” Psalmul 121:2 Amin!
Loredana Moraru, Ghid – Conferința Banat
