„Domnul este tăria mea și pricina laudelor mele; El m-a mântuit.” Psalmi 118:14
Aveam 10 ani când am vizitat marea împreună cu părinții mei. Și tot atât aveam când a început să-mi fie teamă de apă.
Într-o zi, cu toate că nu știam să înot, m-am îndepărtat de mal și de cel care mă supraveghea, tata. Totul a fost frumos până când am simțit cum apa vrea să mă înghită. M-am panicat și tot ce am putut face a fost să strig, în gând, către Dumnezeu :„Doamne, ajută-mă!”. Și răspunsul nu s-a lăsat așteptat.
Dintr-o dată, am simțit mâna unei persoane care m-a apucat, ridicându-mă deasupra apei. Era o tânără care se afla în apropiere și care m-a salvat de la înec. Anii au trecut și sentimentul „a fi înghițit de apă” a rămas în inima mea.
La vârsta de 15 ani am decis să închei un legământ cu Dumnezeu, prin botez. Și, conform practicii lăsate de Mântuitorul Isus Hristos, acesta implică o scufundare – element care producea tulburare în inima mea și care trezea emoții negative.
I-am explicat pastorului că îmi era teamă de apă, și el m-a asigurat că totul va fi bine. Însă chiar și cu această asigurare, corpul meu nu asculta de nimeni. Tremuram puternic, gândindu-mă la ceea ce urma. Minunea totuși nu s-a lăsat așteptată. În timpul rugăciunii de consacrare, chiar înainte de a coborî în bazin, o pace uluitoare m-a cuprins și nu am mai avut nicio frică.
Iar dacă din apa mării ieșisem, cu 5 ani în urmă, citindu-se teamă pe fața mea, din apa botezului am ieșit zâmbind. Să nu uitați niciodată că Dumnezeu are puterea să ofere pace în cele mai stresante momente.
El este tăria noastră în nevoi. Putem avea mereu încredere în făgăduințele Lui.
Astăzi, încearcă să îți amintești o experiență în care rugăciunile tale au fost ascultate.
Gabriela-Marta Florea, Ghid – Conferința Moldova
