„Un nume bun este mai de dorit decât o bogăție mare. ” Proverbe 22:1
Atunci când spunem Mare, Viteaz, Bun, Frumos, Înțelept, ne vin în minte însușiri ce le-am vrea asociate vieților noastre. Zilele acestea mi-au venit în minte câteva nume de domnitori din istoria medievală a Țărilor Române. Nu am stat niciodată, atunci când i-am învățat la istorie, să le analizez numele și să mă întreb dacă acestea au fost într-adevăr numele lor. Am aflat mai târziu că Mircea cel Batrân, Ștefan cel Mare, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Alexandru cel Bun, Radu cel Frumos nu au fost nume primite la naștere. Au primit aceste super nume, care au rămas vii în memoria colectivă a poprului nostru și a istoriei, mult mai târziu. Supranumele de “Bătrân” nu se potrivește unui principe care a trăit doar 63 de ani. La început i s-a spus Mircea cel Vechi, pentru a-l deosebi de alți doi domnitori care s-au numit tot Mircea. Și din Mircea cel Vechi la Mircea cel Bătrăn n-a mai fost decât un pas. Ștefan cel Mare, nu prea era mare, cronicarul ne spune că era chiar mic ca înălțime. Numele lui era Ștefan din dinastia Mușatinilor. Faptele sale politice, dragostea pentru țară, victoriile avute în bătălii l-au transformat într-un erou, în “cel Mare”. Alexandru cel Bun a fost de fapt Alexandru Mușat, dar pentru că a fost un bun administrator, un harnic gospodar și pentru că a căutat în domnia sa de 32 de ani să evite conflictele cu vecinii, i-au dat numele de “cel Bun”. Mihai, cel ce a unit în 1600 Principatele Române, se numea Pătrașcu. Faptele sale de arme, cutezanța sa l-au propus pentru totdeauna ca “Viteaz”. Dacă ar fi să alegi un super nume, ce ai prefera? Aș vrea să-ți amintesc ceva, ce poate îți va da astăzi speranță. Dumnezeu promite că într-o zi ne va da nume noi, ce vor fi gravate pe o piatră albă. Cred că va fi ceva special, ceva unic, ceva măreț. Mă voi bucura de acest dar divin, dar mai mult mă voi bucura de super numele de mântuit. Îți doresc să ai parte de acea zi și de acel nume!
Dănuț Alupoaie, Master Ghid – Conferința Moldova
