Omul de știință

„Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă. ” 1 Samuel 16:7

Un director al unei școli din Franța a fost atât de dezamăgit de unul dintre elevii săi încât, la finalul anului școlar, a declarat că acesta este „cel mai slab, mai dezordonat și mai nepromițător elev din școală. ” 50 de ani mai târziu s-a organizat un referendum prin care urma să fie desemnată cea mai influentă personalitate a Franței din toate timpurile. Prin vot popular s-a ales tocmai acel fost elev slab, dezordonat și nepromițător. Numele lui este Louis Pasteur (1822-1895), biolog și chimist renumit în istoria medicinei, care a făcut foarte multe în favoarea științei și care și-a dobândit renumele prin teoria lui despre bacterii și prin prelucrarea metodelor de prevenire a bolilor prin vaccinare. A dezvoltat vaccinuri pentru boli precum antraxul, holera, tuberculoza și variola. Totodată a dezvoltat o metodă de reducere a efectelor bacteriilor asupra alimentelor și băuturilor prin încălzirea, apoi răcirea substanței, cunoscută ca pasteurizare.
 
Atunci când întâlnești o persoană nouă, care e primul lucru la care te uiți? Directorul acelei școli s-a uitat la slăbiciunile elevului său, dar Dumnezeu nu procedează așa. Domnul se uită la inimă și știe cât de mare este potențialul fiecăruia. Ai spune că oamenii de știință se cred superiori și nu acceptă că există Cineva mai presus de ei. Nu este și cazul lui Pasteur. Deși a avut o viață presărată cu încercări în care propria viață i-a fost amenințată din cauza unor atacuri cerebrale care l-au lăsat parțial paralizat, deși i-au murit 3 din cei 5 copii la vârsta copilăriei, nu și-a pierdut credința, iar aceste încercări l-au determinat să-și dedice viața ajutorării celorlalți. Lăudat și laureat, a rămas un om simplu, și nu a văzut niciun obstacol între știință și creștinism. De fapt, considera că știința îl aduce mai aproape de Dumnezeu, se opunea cu vehemență teoriilor evoluționiste și declara că „cu cât studiez mai mult natura, cu atât mă minunez de creația lui Dumnezeu.
 
Poți realiza și tu lucruri impresionante dacă își pui încrederea în Dumnezeu și dacă Îl recunoști ca fiind mai presus de toate.

Andrada Sîngeorzan, Mentor – Conferința Transilvania de Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video