Promisiune

„Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. ” Isaia 43:2

Te-ai regăsit vreodată în ipostaza în care deși studiezi zilnic, te rogi, încerci să ai o relație cât mai apropiată cu Dumnezeu, totuși lucrurile nu merg tocmai așa cu ți-ai dori, ba din contră, parcă problemele nu încetează să apară? Cu toții cred că ne-am regăsit cel puțin o dată într-o astfel de situație. Poate te-ai întrebat de ce îngăduie Dumnezeu ca oamenilor buni și credincioși să li se întâmple lucruri rele?
 
Să ne gândim puțin la exemplul lui Daniel. Deși era un tânăr credincios, a ajuns să fie rob în Babilon. Totuși, datorită alegerii lui de a rămâne în continuare ascultător de Dumnezeu și de legile Lui, a fost pus în slujba împăratului. Chiar dacă a rămas credincios și cu un caracter exemplar, problemele nu s-au oprit aici. După un timp, ceilalți slujbași ai împăratului au devenit geloși pe el și deoarece nu au găsit nici o problemă în comportamentul lui, aceștia s-au gândit să se lege de credința lui. Astfel, l-au convins pe împărat să semneze un decret în care nimeni nu avea voie să se închine altcuiva în afară de acesta, timp de 30 de zile. Dacă nu, urma să fie aruncat în groapa cu lei. Daniel obișnuia să se roage de 3 ori pe zi și, deși aflase de decret, a ales să îi rămână credincios lui Dumnezeu, chiar dacă știa că asta îl putea costa viața.
 
Nu putea oare Dumnezeu să împiedice să fie dat acest decret, ferindu-l astfel pe Daniel de probleme și lăsându-l să trăiască liniștit? Până la urmă era un om credincios, nu-i așa? Totuși, Daniel ajunge să fie aruncat în groapa cu lei. Dar chiar acolo, în groapă, Dumnezeu e alături de Daniel și închide gura leilor, scăpându-l cu viață și fără nici o zgârietură.
 
Dumnezeu nu ne promite că dacă Îl vom urma vom avea vieți senine și lipsite de probleme, ci ne promite că va fi cu noi în mijlocul furtunilor și în mijlocul luptelor noastre. Ne promite că nu ne va lăsa niciodată singuri, că va fi mereu acolo, gata să ne ajute și să ne dea putere să depășim orice problemă. Alege să te încrezi în Dumnezeu indiferent de problemele care îți apar în cale. El a promis că nu te va părăsi niciodată!

Andrada Fodor, Ghid Asistent – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor