Izvorul

„(Dumnezeu) care preface stânca în iaz și cremenea în izvor de ape. ” Psalmi 114, 8

Într-o tabără explo am fost provocați să căutăm un lucru din natură și să ne așezăm lângă el, să îl observăm și să îl comparăm cu viața unui creștin. Să ne notăm aceste gânduri pentru a le prezenta în public mai apoi.
 
Eu am găsit un pârâiaș clipocind printre pietricele.
 
La fel cum pârâiașul curge neoprit la vale, creștinul își duce viața neoprit pe acest pământ cu credință în Dumnezeu. El trece peste toate pietrele sau ocolește toate stâncile, creștinul trece peste gândurile negative, ocolește toate ispitele. Apa pârâiașului este limpede, este transparentă, în caracterul creștinul este neprihănire și curăție. Susurul pârâiașului este liniștit ca și vorbele blânde ale celui care Îl ascultă pe Dumnezeul. Începutul pârâiașului este izvorul, începutul creștinului este Dumnezeu, este cunoașterea de Dumnezeu, este relația cu Dumnezeu. Și acest Dumnezeu are putere de transformare! „El preface stânca în iaz si cremenea în izvor de ape!”
 
Definiția din dicționar a cuvântului „cremene” este: varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel.
 
Deci textul de astăzi este practic format din două propoziții identice, două propoziții care se repetă pentru a întări ideea faptului că în viața unui creștin Dumnezeu intervine prin transformare.
 
Cel care bea din apa vie care este Dumnezeu nu va înseta niciodată și mai mult se va preface el însuși într-un izvor care nu seacă niciodată pentru a-l înviora atât pe el, cât și pe cel care călătorește împreună cu el pe calea spre cer.
 
Fii și tu astăzi un astfel de izvor!

Brîndușa Cojocariu, Ghid – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor