Antrenează-ți caracterul!

„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor. ” Isaia 42:6

Știi pentru ce este cunoscută Brazilia? Sunt multe lucruri care fac din această țară Sud Americană un loc unic și special. Când te gândești la Brazilia te poți gândi la plajele întinse, fructele exotice sau marile carnavaluri. Dar nu pentru aceste lucruri este faimoasă Brazilia. Ai auzit de Pelé, Neymar, Ronaldinho sau Ronaldo? Da, Brazilia este faimoasă pentru fotbaliștii ei și nu cred că pe lumea asta sunt băieți care să nu fi auzit de măcar unul dintre acești fotbaliști.
 
Dar în Brazilia nu doar fotbaliștii sunt foarte cunoscuți ci și EXPLORATORII! Am descoperit asta în timp ce mă plimbam împreună cu Ruben printr-o piață din Barretos căutând suveniruri pentru cei de acasă. Eram echipați în uniformă iar la un moment dat un bărbat s-a apropiat de noi și ne-a întrebat în portugheză dacă suntem desbravadores, adică exploratori. Am dat afirmativ din cap tot în portugheză, iar omul a scos telefonul, și-a făcut un selfie cu noi și apoi ne-a zâmbit larg, de data asta în română. Gestul lui a dat curaj și altor trecători care au venit să facă poze cu cei doi mari exploratori europeni. Un comerciant care-și lăuda produsele cu o boxă portabilă, și-a oprit prezentarea pentru un anunț din care am înțeles chiar și fără traducere, că eram în centrul atenției.
 
E ciudat. Undeva în lumea asta există câțiva oameni care au în telefoanele lor poze cu mine. Oameni pe care i-am întâlnit pentru câteva secunde și care probabil când au ajuns acasă au arătat cu mândrie celor dragi poza cu mine. Și asta doar pentru că aveam uniformă de explorator!
 
Aș vrea să te gândești și tu astăzi cât de mult poți influența ca explorator viața altor copii. Ca explorator ai promis: „voi iubi pe oameni” și este timpul să iei în serios această promisiune. Astăzi este timpul să înțelegi că a fi explorator este o onoare, un privilegiu, dar și o ocazie unică de a străluci, influențând viața cuiva nu doar prin uniforma de explorator, ci mai ales prin caracterul unui explorator.
 
Ai uniforma curată? Dar caracterul?

Dorin Cristea, Director de Tineret – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor